Numarul brokerilor este ridicat, dar serviciul poate lasa de dorit uneori
Rareori putem duce la bun sfarsit ceva fara a apela la altii, iar in cazul participarii la bursa acea terta parte se numeste “broker”. Admirat sau hulit, competent sau nu, tanar sau experimentat, vizibil sau ascuns, nici o tranzactie la bursa nu se poate face fara interventia lui.
Ar fi gresit sa cerem de la un broker prea mult, tinand seama de realitatile mediului bursier romanesc, dar nici nu putem accepta abuzuri care pot duce la franarea dezvoltarii bursiere. Alegerea unui broker are o importanta majora, similara cu timing-ul intrarii sau iesirii din piata: o faci bine sau in contratimp.
Presiunea asupra incepatorilor este mai ridicata decat asupra celor care au o anumita experienta sau educatie bursiera. Un broker nu este o alegere permanenta sau de lunga durata, chiar daca relatia nu “scartaie”. Loialitatea este de apreciat in viata, dar in relatia cu brokerul, un client are un singur obiectiv: binele propriu in schimbul comisionului platit. Pe de alta parte, obiectivul principal al brokerului este comisionul si multiplicarea lui. Cum marirea comisionului depinde atat de calitatea serviciilor oferite, cat si de numarul de clienti, in mod logic, un broker se straduieste sa ofere servicii cat mai bune. Dar, uneori, acest lucru nu se intampla. Sa vedem de ce.
In momentul actual, un broker in piata romanesca este o persoana, de regula, foarte tanara, plina de entuziasm, fara (multa) experienta profesionala, care obtine o certificare profesionala in urma unor cursuri si a unui examen. Cursurile sunt scurte, condensate, predandu-se in cea mai mare parte a timpului legislatie, cu un minim de analiza fundamentala si tehnica, putin despre functionarea bursei, ignorand psihologia pietei si notiuni de etica si responsabilitate. Multi dintre brokerii cu experienta care si-au inceput activitatea catre sfarsitul anilor ‘90 au inaintat in functii manageriale, au schimbat domeniul, si de aceea nivelul de competenta al unui broker, astazi, este influentat de varsta tanara si de lipsa de experienta in piata. In plus, o piata care este in crestere continua de ani de zile nu te poate invata prea multe despre scenariile prin care se face diferentierea intre un broker bun si un dezastru. Calitatea profesionala a unui broker nu trebuie legata de firma la care lucreaza: nu este nici o garantie ca un broker care lucreaza la o banca mare este mai bun decat un coleg intr-o firma mica de intermediere. Firmele mari de brokeraj pot avea mai putini brokeri decat o firma de marime medie.
In discutii frecvente cu investitori si traderi, dar luand in considerare si primul avertisment al pietei din februarie-martie 2005, apar des exemple negative, care pot indeparta pe multi de piata. Iata cateva dintre ele:
1. Brokerul nu poate fi contactat sau este contactat cu dificultate – clientul trebuie sa intre in contact cu un broker persoana fizica in cel mai scurt timp posibil. Altfel, un ordin este intarziat. Se recomanda utilizarea unui broker “online”, accesibil prin internet.
2. Brokerul cumpara sau vinde actiuni din contul clientului fara permisiunea lui – din exces de zel, incompetenta, sau din alte motive, clientul se trezeste cu tranzactii pe care nu le-a autorizat.
3. Brokerul cumpara sau vinde un numar gresit de actiuni din contul clientului – din cauze care tin de greseli de comunicare, incompetenta sau din alte motive, brokerul nu respecta ordinul primit.
4. Ordinele nu sunt executate la timp sau sunt executate foarte tarziu – brokerul preia ordinele, dar din motive pe care clientul nu le cunoaste, ele sunt executate cu (mare) intarziere.
5. Ordine plasate “online” sunt executate ore mai tarziu – este un scenariu “de groaza”, dar real. Prin intermediul brokerilor “online”, durata de executie trebuie sa fie extrem de redusa (cateva secunde).
6. Brokerul suna clientul “vanzandu-i ponturi” despre firme obscure, evenimente gata sa se intample – este stadiul de Neanderthal al activitatii de brokeraj. Nu raspundeti pozitiv la astfel de invitatii.
7. Brokerul “vinde” clientului competenta pe care nu o poseda (analiza tehnica, rapoarte de research obtinute de la alte firme si pe care le modifica). Este greu de detectat, la inceput, competenta unui broker. Necesita timp si poate costa scump…
Cum se anunta totusi viitorul? Ruperea lanturilor care inca ii leaga pe multi investitori si traderi de brokeri se va materializa odata cu aparitia tranzactiilor 100% online, unde nu va mai exista nici o interventie umana in timpul unei tranzactii bursiere. Aceasta situatie este foarte obisnuita in Occident, unde nu exista element uman care sa distorsioneze buna desfasurare a procesului. In acest context, brokerii umani vor deveni o specie rara, fie disparand, fie convertindu-se spre consultanta financiara si alte servicii mai complexe.
In concluzie, brokerii sunt un “rau necesar”, dupa parerea multora. Personal, as tine seama de realitatea momentului in piata romanesca si as adapta atat procesul de alegere, cat si evolutia in functie de aceasta. Clientii trebuie sa mentina o presiune continua asupra brokerilor, pentru ca acestia sa functioneze la parametrii promisi, atat in scris, cat si verbal. Relatia nu este unilaterala, ci o relatie in care ambele parti invata una de la cealalta si profita reciproc. Pana la gasirea unei solutii optime pentru clienti, sa invatam sa convietuim unii cu ceilalti, definind precis ce asteptam unii de la altii.
Definitia unui broker – cauza de neIntelegere
• In general, un broker este o persoana fizica sau juridica, intermediar intre doua parti in schimbul unui comision.
• In cazul pietei de capital, un broker intermediaza executia ordinelor de vanzare si cumparare a instrumentelor financiare intre clienti si sistemul bursei.
• Una dintre neintelegerile fundamentale in legatura cu rolul acestuia deriva din anticiparea facuta de clienti ca “brokerul trebuie sa fie un indrumator, un profesor, un consultant financiar”.
• Astfel de anticipare poate provoca probleme, iar daca doreste si consultanta, clientul trebuie sa apeleze la specialisti financiari, care sunt atat brokeri, cat si sfatuitori.
Criterii de alegere a unui broker
Existenta unor cunostinte bursiere constituie un factor decisiv in alegerea brokerului. Cele mai importante criterii pentru “casnicia” fericita intre client si broker sunt:
1. Executie rapida si corecta a ordinelor primite de catre broker
2. Acces rapid al clientului la broker
3. Competenta profesionala si etica a brokerului
4. Existenta unui program de garantare a calitatii serviciilor brokeri-lor si a responsabilitatii fata de client
5. Vizibilitatea si claritatea grilei de comisioane percepute
6. Referinte
7. Continuati sa cautati noi brokeri, pe masura ce portofoliul si experienta la bursa se dezvolta.
Sursa: https://ta.educofin.com