„Bunicii noștri aveau despre confort idei mult mai simpliste decât noi. Era lucur stabilit că boierii să fie adăpostiți mai mulți într-o odaie, ceea ce era înlesnit prin faptul că mobilarea odăilor era alcătuită aproape exclusiv din așternuturi, adică paturi de scânduri, pe care se așezau saltele de lână, acoperite cu macaturi de cit.
La perete se puneau perne de paie, acoperite cu cit la fel, pe care se rezemau perne mai mici, îmbrăcate ca cele de la perete, dar umplute cu lână.
O masă sau două, obișnuit de lemn de brad, vopsit sau lustruit, acoperită cu covor de la țară și câteva scaune completau, de la începutul veacului trecut (secolul al XIX-lea), mobilierul unei odăi de musafiri, din oricare curte din Moldova.
Paturile erau așezate dealungul pereților celor din fața ușii și mărginași cu aceasta, altădată de jur împrejurul odăii, rămânând liberă numai lumina ușii.
În acest chip, într-o odaie, să zicem de cinci metri pe fiecare latură, se puteau culca, pe paturi, de la șase la opt persoane, iar dacă se mai așterneau saltele pe jos, ceea ce se făcea întotdeauna, în caz de gloată, mai încăpeau încă câteva.
Și pentru cucoane se proceda la fel. Odăile de culcare ale stăpânilor casei aveau pe atunci crivaturi, adică paturi de lemn indigen, lustruit și lucrat după modelul paturilor din străinătate, lucrate de stoleri nemți, unguri sau poloni.
Mobilele de lemn de peste mare, mahon și altele, erau extrem de rare: ele se aduceau din străinătate numai cu mare greutate și cu mare cheltuială.
Cu sistemul descris mai sus, spre a putea găzdui musafiri mulți, ajungea să dispui din belșug de perne, de saltele, de oghealuri și de albituri de pat”.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
