Sute de mii de români au rămas fără loc de muncă din cauza crizei declanșate de coronavirus. Unii dintre aceștia au intrat în șomaj tehnic, iar Guvernul vine cu noi măsuri. S-a aflat ce trebuie să facă aceștia pentru a intra în posesia banilor.
Peste 400.000 de oameni au rămas fără loc de muncă după declanșarea crizei din cauza COVID-19. Acum, statul le oferă 75% din salariul mediu net pe economie, dar ministrul Muncii, Violeta Alexandru plusează.
Ajutor de la stat pentru cei care intră în șomaj tehnic
Este nevoie doar de două acte pentru a intra în programul Guvernului și pentru a primi banii. De asemenea, și cei care sunt plătiți pe drepturi de autor pot să primească 75% din salariul mediu net pe economie.
„Trebuie să ne mobilizăm ca să îi ajutăm pe români. Pentru 16-30 martie, angajatorii cu cererea și declarația trimit online. Nu se deplasează oamenii. Le trimit prin mijloace electronice. Sunt afișate toate datele pe pagina ministerului Muncii.
400.000 de contracte cu suspendare de activitate sunt acum, dar nu toate vor fi pe solicitările angajatorilor. Vom vedea. Angajatorii prezintă o primă situație și a doua solicitare va fi de la 1 mai pentru perioada 1-16 aprilie.
Se poate solicita sprijin din partea statului pentru toți angajații unei firme. Ajutorul de deces se solicită online.
Cum se prezintă documentele, se face în cel mai scurt timp posibil plata către angajator. Apoi, banii ajung în trei zile la angajat.
Aceleași măsuri simplificte sunt și pentru cei cu depturi de autor, PFA sau sportivi. Plata se face după ce sunt depuse actele. În declarație scriu că au probleme. Persoanele semnează. Ulterior acestei perioade de criză se vor face verificări prin sondaj. Acum mergem pe premiza că nu este niciun motiv să mintă. Nu tratăm cu suspiciune pe nimeni „, a spus ministrul Muncii la Digi24.