Dependența de muncă, cu denumirea de „workaholic” venită din engleză, este o problemă pe care nu o recunosc multe persoane. Din păcate, acest tip de adicție provoacă probleme majore pe termen lung.
În primul rând, cum deosebim un workaholic de un angajat conștiincios? În Statele Unite, pe site-ul organizației Workaholicii Anonimi există un set de douăzeci de întrebări menite să depisteze un workaholic, printre care se numără următoarele:
- Îți iei de lucru pentru acasă, în weekend-uri sau când pleci în vacanță?
- Subiectul tău de discuție preferat este activitatea de la job?
- Consideri că este OK să muncești mult peste program dacă iubești ceea ce faci?
- Îți pierzi răbdarea cu persoanele care au și alte priorități în afară de job?
- Faci toate lucrurile într-un mod energic și competitiv, chiar dacă este vorba de joacă?
- Munca peste program ți-a afectat relațiile?
- Te gândești la muncă atunci când conduci, înainte să te culci sau în timp ce alții vorbesc?
Dacă ai răspuns afirmativ la majoritatea întrebărilor ești workaholic sau, mai exact, o persoană care alege să muncească foarte mult, spre deosebire de cineva care are doar foarte mult de lucru. Iar importul practicilor de muncă din Vest a adus angajații pentru care munca este cel mai important lucru din viață.
„Pe termen scurt, o astfel de atitudine poate aduce beneficii – laudele șefilor, bani mai mulți, însă pe termen lung, consecințele sunt adesea dezastruoase – epuizare psihică și fizică, eficiență scăzută, deteriorarea relațiilor sociale și chiar depresie", arată Alexandru Bușilă, psihoterapeut și trainer HPDI.
Și, cu toate că dependența de muncă este recunoscută în mod oficial ca fiind o problemă serioasă care poate afecta sănătatea angajaților, în multe companii ea este acceptată în mod tacit, fiind adesea admirată de către șefi, invidiată și emulată de colegi și, de cele mai multe ori, reprezintă singura cale spre promovare și un salariu mai bun. Un motiv pentru care tot mai mulți angajați devin workaholici îl reprezintă linia fină, destul de confuză, între un workaholic „veritabil” și un angajat care este pur și simplu conștiincios.
Analizați psihologic, workaholicii se împart în două categorii: cei „motivați” de dorința de a demonstra ceva și cei pentru care munca este un mecanism de apărare. Pentru primii, cauzele pot proveni din copilărie, când poate au fost apreciați doar pentru premiul I la școală, poate proveni din mediul social, unde nu găsește apreciere din partea prietenilor și a familiei, sau poate proveni din dorința de a avea o carieră de succes și de a accede la un alt statut social. Pentru cei din categoria a doua lucrurile par mai simple, în sensul că oricum nu au ce face acasă sau în altă parte și preferă să lucreze mai tot timpul pentru a se ține ocupați.
Psihologii fac o legătura interesantă și între temperamentele oamenilor și probabilitatea de a deveni workaholici, cu concluzia că colericii și flegmaticii sunt cei mai predispuși la această dependență. Evident, asta nu înseamnă că sangvinicii și melancolici sunt lipsiți total de riscuri.
Dependenți și în vacanță
„Pe termen scurt (3-6 luni), un workaholic pare a avea doar de câștigat, șefii îl apreciază și-l laudă public, salariul crește, apar și bonusuri de performanță. Pe termen lung (6-24 luni), apar : epuizare psihică și fizică, nivel ridicat de stres, eficiență scăzută, lipsa rezultatelor profesionale, deterioarea relațiilor cu familia, cu prietenii cât și cu ceilalți colegi; tensiune ridicată, gastrită, cefalee și lista poate continua”, explicî Alexandru Bușilă.
În cazul unor workaholici, dependența de muncă este atât de gravă, încât renunță definitiv la vacanță. Sau, în cazul cel mai fericit, pleacă în concediu cu laptopul și telefonul după ei, nefăcând altceva decât să-și mute biroul de la serviciu la plajă. Un studiu efectuat în Statele Unite a demonstrat că jumătate dintre angajații americani nu au plecat în vacanță sau și-au luat de lucru la ei în concediu, fenomen din ce în ce mai întâlnit și în România.
„Atunci când workaholic-ul pleacă în vacanță face tot ceea ce îi stă în putere pentru a se asigura că timp de două săptămâni nimic nu se poate întâmpla pe aria sa de lucru. Când ajunge la plajă, caută o zonă cu semnal la telefon și internet. Telefonul este la maximum 10 centrimetri de el ca să fie sigur că-l aude. Din zece în zece minute verifică telefonul și e-mailul și trimite cel puțin două mesaje pe zi unui coleg de birou pentru a afla dacă totul este în regulă”, adaugă expertul HPDI.
Același studiu realizat în SUA are și o concluzie. Dintre angajații care „și-au călcat pe inimă” și au plecat totuși în vacanță, peste 82% au fost mai productivi la locul de muncă după concediu.