Achitarea ratei lunare la credit este o povară semnificativă în bugetul unei familii. Acum există unele metode prin care nivelul ratei poate fi mai mic chiar și cu 10%.
Potrivit lui Marius Istrati, șeful Departamentului Dezvoltare Produse Persoane Fizice în cadrul Volksbank România, un client care își refinanțează în acest moment un credit de consum în lei poate să-și reducă nivelul ratei lunare cu 10%.
‘Noi credem că refinanțările pentru creditele de consum în lei vor avea o pondere foarte mare pentru tot ce înseamnă creditare a populației. Pe segmentul împrumuturilor de consum, creditul de refinanțare reprezintă peste 60% din vânzările de noi credite’, a precizat Istrati în cadrul unui colocviu organizat de Piața Financiară la Sinaia.
Conform lui, dobânda medie în lei la credite de consum în stoc este, conform datelor BNR, de 13,68%, iar dobânda medie în lei la credite noi de consum acordate de bănci este 11,36%.
Istrati a mai arătat că soldul creditului de consum a scăzut cu 25% pe fondul scăderii apetitului populației și al înăspririi condițiilor de creditare. Însă soldul creditului pentru locuințe a crescut cu 86%, fiind impulsionat de programul Prima Casă. Ponderea creditului imobiliar se apropie de 40%, față de 20% în 2008.
La nivelul pieței, peste 60% din creditele noi de consum sunt destinate refinanțărilor, iar la creditele pentru locuințe, peste 90% din noile cereri de credite acordate sunt finanțări noi.
De asemenea, la nivelul sistemului, pe portofoliul existent valoarea medie a unui credit de consum este de 6000 euro, iar la creditele noi este de 3000 euro. Totodată, la nivelul sistemului, pe portofoliul existent, valoarea medie a unui credit pentru locuință este de 39.000 euro, iar la credite noi—36.000 euro.
Referitor la programul Prima Casă în lei, Istrati a menționat că o familie cu venituri medii poate lua un credit cu 25% mai mic decât varianta anterioară a programului în euro. Acesta a explicat că pe piață există oferte standard în euro care permit accesarea unor sume mai mari cu 10%-15% față de programul Prima Casă în lei.
Sursa: Agerpres