Numărul fraudelor financiare din mediul online este în continuă creștere. Conform unui studiu Kaspersky Lab și B2B International, 43% dintre respondenți s-au confruntat cu un atac cibernetic, care viza datele financiare. În plus, 44% dintre utilizatorii care au pierdut bani în urma fraudelor bancare online nu i-au mai recuperat.
Utilizatorii pot subestima riscurile la care se expun atunci când efectuează tranzacții online. Poate fi dificil pentru ei să urmărească toate etapele proceselor de plăți online și amenințările la care se expun pe parcurs. Procesul este similar indiferent de suma tranzacționată, iar utilizatorii trebuie să fie conștienți de riscuri în momentul în care transferă bani prin intermediul laptopului, a tabletei sau a smartphone-ului.
Proiectul virtual interactiv One dollar lesson oferă trei module gratuite de training pentru fiecare etapă a tranzacției, de la utilizator la destinație (serverul băncii), analizând riscurile care pot apărea pe parcurs, precum atacuri de phishing, troieni sau atacuri de tipul „Man-in-the-middle”. Modulele ilustrează atât amenințările cibernetice cât și soluțiile de securitate care protejează tranzacțiile.
Fiecare etapă include și o descriere scurtă a amenințării cibernetice, precum și cele mai recente informații cu privire la evoluția și impactul acesteia. Datele sunt preluate de la surse de încredere precum cercetările experților Kaspersky Lab.
Episoadele One dollar lesson include conținut grafic și informații cu privire la metodele utilizate de infractorii ciberntici pentru a sustrage bani și datele de logare. Utilizatorii care completează cele trei module, vor primi soluția Kaspersky Total Security – multi-device, pe care o pot folosi timp de trei luni. De exemplu, înainte de a autoriza o plată online, tehnologia Safe Money verifică originea site-ului și certificatul digital în cloud pentru a se asigura că procesul de tranzacție este securizat eficient.