Cum justifică marile companii farmaceutice creşterea continuă a preţului medicamentelor

De zeci de ani, companiile mari care activează în domeniul farmaceutic cresc preţurile medicamentelor fără prea multe justificări, iar cumpărătorii sunt nevoiţi să îşi "alinieze" bugetul după aceste fluctuaţii. În contextul crizei economice, care nu a reuşit să topească preţurilor medicamentelor, mulţi s-au întrebat ce anume dictează preţul "astronomic" al unor terapii noi.

Cea mai frecventă motivaţie pe care o oferă producătorii de medicamente este aceea că, medicamentele lor ajută la eliminatea costurilor excedentare cu sănătatea, însă nu există o analiză care să dovedească acest lucru.

Un alt argument pentru creşterea preţurilor este poziţionarea produselor ca fiind lidere în aria lor, din punct de vedere al calităţii. De exemplu, compania elveţiană Roche AG a corelat creşterea preţurilor unor produse cu faptul că acestea sunt peste orice alt produs similar din piaţă, însă şi acest lucru trebuie dovedit prin studii clinice comparative.

Întrebarea care se naşte este firească:până la ce limită pot aceste companii să crească preţurile produselor? Răspunsul este că deocamdată, pot face acest lucru până unde vor, pentru că nu există un organism care să coreleze, cu dovezi,  preţul ridicat cu o calitate extraordinară a produsului. "Nu e de mirare atunci că unele medicamente costă o avere, punându-i în mare dificultate pe bolnavii care au nevoie disperată de ele. Companiile fac acest lucru pentru că pot", notează revista HealthCareGlobal.

De pildă, un tratament cu medicamentul Gazyva , al Roche, costă 41.000 de dolari şi a fost desemnat de presa de specialitate drept ca cea mai mare descoperire în materie de terapii medicale din acest an. Odată etichetat în acest fel, nu a mai existat limită pentru preţ, compania fiind încurajată şi de avizele pozitive a Autorităţii Americane care reglementează piaţa produselor farmaceutice (FDA- Food and Drug Administration).

"Odată ce un produs a câştigat o astfel de faimă, este foarte greu pentru o altă companie să intre pe piaţă cu un medicament similar, mai ieftin. Un consorțiu format din specialiști în tratarea leucemiei a făcut de curând un apel în revista Societatii Americane de Hematologie către producătorii de medicamente să domolească preţurile, pentru că mulţi bolnavi au ajuns să nu îşi mai permită tratamentul. Drept urmate, între 2008 şi 2012, costul reţetelor a crescut cu 14%, până la 326 miliarde de dolari, chiar dacă două mari companii farmaceutice, Pfizer şi Aetna, au lansat pe piaţă mai multe medicamente generice, cu preţuri mai mici.

În SUA, în urma adoptării programului de asigurari de sanatate obligatorii si accesibile supranumit Obamacare,  preţurile serviciilor medicale cuprinse în planurile de asigurare vor fi mai mari, pentru că vor fi percepute coplăţi.

În Europa, criza economică a pus multă presiune pe preţurile medicamentelor, pentru că multe guverne nu au mai fost dispuse să plătească pe medicamente aceleaşi sume exorbitante, ca altădată. De asemenea, noile legi din unele ţări au pus presiune pe companii să dovedească într-adevăr că medicamentele lor au efect, pentru a le include sau nu pe listele de compensate.

Astfel, o mare provocare pentru companiile farmaceutice este de a justifica nu numai eficienţa medicamentelor, ci şi faptul că acestea merită banii pe care pacienţii îi cheltuiesc pe ele.