David Titley ne poartă de la catastrofa umanitară din Siria până la țărmurile înghețate ale orașului Svalbard pentru a ne arăta modul în care militarii abordează amenințarea schimbărilor climatice, într-o acțiune modernă, practică și nepartizană cu privire la pregătirile climatice.

Vă prezentăm mai jos discursul integral susţinut de David Titley, la conferințele TED.com

Aș vrea să vă spun o poveste despre schimbări și climă, dar e de fapt o poveste despre oameni și nu despre urși polari.

Așadar, aceasta este casa noastră în care am locuit în anii 2000. Eram comandantul principal al serviciului meteorologic și oceanic al marinei. S-a întâmplat să fie într-un loc numit Centrul Spațial Stennis chiar pe Coasta Golfului, așa că locuiam într-un orășel numit Waveland, Mississippi, într-o casă frumoasă și modestă, care stă fix în calea unui val de furtuni. Dacă v-ați întrebat vreodată ce poate face un val de nouă metri care lovește strada voastră, atunci vă pot arăta. Aceeași casă.Acesta sunt eu, mă întrebam ce urmează. Dar când spunem că ne-am pierdut casa – asta fiind imediat după Katrina – așadar casa este fie mai în față, până la calea ferată, fie pe acolo pe undeva în Golful Mexic, și până în ziua de azi e pierdută. Nu știm pe unde este.

Știți voi, a dispărut. Așa că nu arăt acest lucru pentru a vă provoca milă, pentru că, în multe privințe, eram cei mai norocoși oameni de pe Coasta Golfului. Unul dintre lucruri este că aveam asigurare, și ideea asigurării este probabil destul de importantă aici. Dar intensifică acest lucru ceea ce s-a întâmplat aici? Și cred că o face, pentru că după cum ați auzit, pe măsură ce nivelul mării crește, este nevoie de furtuni din ce în ce mai slabe pentru a provoca așa ceva.

Hai să ne detașăm pentru o secundă și să privim aici. Și, știți voi, clima e un concept complicat, o mulțime de părți în mișcare, dar m-am axat în principal pe apă. Vedeți cele trei puncte albastre de jos în partea inferioară? Cel pe care îl puteți vedea cu ușurință reprezintă toată apa din lume. Cele două puncte mai mici reprezintă apa dulce. Se pare că pe măsură ce se produc schimbări climatice,distribuția acelei ape se schimbă fundamental. Așa că acum avem prea multă ori prea puțină, în locul sau la timpul nepotrivit. E sărată unde ar trebui să fie dulce; e lichidă unde ar trebui să fie înghețată; e umed în loc să fie uscat; și de fapt, chiar chimia propriu-zisă a oceanului se schimbă. Iar impactul din perspectiva militară sau a securității se răsfrânge în trei moduri: schimbă mediul de operare în care ne desfășurăm, amenință bazele noastre și prezintă riscuri geostrategice, ce poartă o rezonanță pompoasă și o să explic ce vreau să spun prin asta într-o secundă.

 

Deci, să observăm câteva exemple aici. Și vom începe cu ceea ce știm cu toții, că este, desigur, o catastrofă politică și umanitară reprezentată de Siria. Și se dovedește că clima a fost una dintre cauzele dintr-un șir lung de evenimente. Totul a început de fapt în anii 1970. Când Assad a preluat controlul asupra Siriei, el a decis că vrea să fie autosuficient în chestiuni precum grâul și orzul. Acum, ați vrea să credeți că a existat cineva în biroul lui Assad care a spus: „Hei, șefu’, știi, suntem în estul Mediteranei, e cam uscat pe aici, poate că nu e ideea cea mai bună.” Dar poate s-a spus: „Șefu’, ești un om inteligent, puternic și frumos. Vom trece la treabă.” Și așa au și făcut. Așadar, până în anii ’90, credeți sau nu, sirienii erau cu adevărat autosuficienți în mâncare, dar au făcut-o cu un cost mare. Au făcut-o cu costul acviferelor lor, au făcut-o cu costul apei de suprafață. Și, bineînțeles, există multe probleme non-climaterice care au contribuit în cazul Siriei. A fost războiul din Irak, și după cum vedeți prin linia albastră inferioară, peste un milion de refugiați se mută în orașe. Apoi, cam cu un deceniu în urmă, are loc un val extraordinar de căldură și secetă – indiciile de peste tot arată, că, da, aceasta are legătură cu schimbările climaterice – și a constrâns alte trei sferturi de milion de fermieri să se mute în aceleași orașe. De ce? Pentru că nu mai aveau nimic. Aveau praf. Aveau mizerie. Nu mai aveau nimic.Așadar acum s-au stabilit în orașe, irakienii sunt în orașe, este vorba de Assad, nu e ca și cum are grijă de poporul său, și dintr-o dată avem aici doar această problemă uriașă de instabilitate masivă și un teren prolific pentru extremism. Iată de ce în comunitatea de securitate numim schimbările climaterice un risc ce generează instabilitate. Accelerează instabilitatea în acest caz. Pe scurt, situația se înrăutățește.

Hai să mergem în alt loc. Acum vom merge la 2.000 de kilometri sau la circa 1.200 de mile la nord de Oslo, la numai 600 de mile distanță de Polul Nord și aceasta este, probabil, cea mai strategică insulă de care nu ați auzit niciodată. E un loc pe nume Svalbard. Se află pe litoralul maritim pe care Flota Nordică a Rusiei trebuie să îl parcurgă ca să navigheze prin ape mai calde. De asemenea, datorită geografiei sale, este un loc în care poți controla fiecare satelit cu orbită polară de pe fiecare orbită.Acesta este cel mai bun loc strategic ce ține de spațiu. Schimbările climatice au redus considerabil gheața din această zonă, sporind în mare măsură activitatea umană, devenind un punct de risc și însăși Adunarea Parlamentară NATO va avea loc aici, în Svalbard, luna viitoare. Rușii sunt foarte, foarte nemulțumiți de asta. Deci, dacă doriți să găsiți un punct de cheie în zona arctică, luați în calcul Svalbard.

 

În ziua de azi, în armată, știm de zeci de ani, dacă nu sute, că timpul de pregătire, fie că este vorba de un uragan, un taifun sau de schimbări strategice, este cel dinainte să lovească, și amiralul Nimitz a avut dreptate aici. Acum e timpul să ne pregătim. Din fericire, secretarul nostru pentru probleme de apărare, secretarul Mattis, înțelege și acest lucru, și ceea ce înțelege el e că climatul este în pericol. El a precizat asta în Congres, și afirmă: „În calitate de secretar al apărării, este responsabilitatea mea să gestionez astfel de riscuri.” Nu doar militarii americani înțeleg acest lucru. Mulți dintre prietenii și aliații noștri de pe alte nave și alte armate au opinii foarte clare despre riscul climatic. Iar în 2014, am fost onorat să țin un seminar de o jumătate de zi la Simpozionul Internațional Seapower pentru 70 de șefi de nave referitor la această problemă.

Se spune că Winston Churchill a spus, nu sunt sigur dacă a spus ceva, dar se presupune că a spus asta, că întotdeauna putem conta pe americani să facă ceea ce trebuie, doar după ce au epuizat toate celelalte posibilități.

Așa că aș spune că suntem încă în procesul în care epuizăm orice altă posibilitate, dar cred că vom reuși. Dar am nevoie de ajutorul vostru. Aceasta e rugămintea mea. Nu vă cer să duceți gunoiul miercuri la reciclat, ci să comunicați cu fiecare om de afaceri, cu fiecare lider în tehnologie, sau lider guvernamental, și să îi întrebați: „Doamnă, domnule, ce faceți pentru a stabiliza clima?” Este chiar atât de simplu. Pentru că atunci când suficienți oameni se preocupă suficient de mult, politicienii, majoritatea care nu vor lua în considerare această problemă – dar vor fi ghidați – va schimba acest lucru.

Pentru că gheții nu-i pasă. Gheții nu-i pasă de cine se află la Casa Albă. Nu-i pasă ce partid controlează congresul. Nu-i pasă ce partid controlează parlamentul. Pur și simplu se topește.