Din studiul IMD vedem cât de aproape ne-a adus ultimul an de un faliment atotcuprinzător: al sectorului public, privat, al societăţii în general.

Conform unui clasa­ment recent, Româ­nia este ţara „cea mai” din UE. Din păcate, suntem „cei mai” din două unghiuri care nu ne avantajează: competitivitatea şi vulnerabilitatea în faţa cri­zei. Clasamentul este ra­por­tul anual al competitivităţii, adică a capacităţii economiilor globului de a concura pentru atragerea de investiţii şi, implicit, pentru a genera un standard de viaţă mai bun pentru cetăţenii lor. Întocmit de IMD, prestigioasa şcoală elveţiană de management, este unul dintre punctele de referinţă între diverse evaluări ale economiilor lumii din punctul de vedere al viabilităţii lor ca destinaţii pentru investiţii. De la clasamentul de anul trecut, ţara noastră a coborât nouă locuri şi ocupă poziţia 54 din toate cele 57 de ţări evaluate, surclasând Argentina, Ucraina şi Venezuela. Altfel spus, mai rău ca noi o duc doar o fostă dictatură latino-americană care s-a bucurat de vreo trei ani de glorie în perioada interbelică, după care a ţinut-o numai într-o criză; o ţară vecină falită, cu un sistem politic vraişte; şi fieful unui ţicnit charismatic, cu iluzii megalomanice. Să-l fi a­les şi nu găseam un anturaj mai pitoresc. În clasamentul derivat al unui aşa-zis test de vulnerabilitate la criza financiară, tot pe locul 54 ne aflăm, înaintea aceloraşi trei ţări. Mult mai interesant decât sco­rul obţinut în ansamblu este acela de la cele patru categorii ale testului elaborat de experţii de la IMD. Obţinem poziţia cea mai bună, adică locul 41, la evaluarea capacităţii Guvernului de a face faţă crizei. Economia, evaluată prin prisma prognozelor, se clasează pe locul 46. Mediul de afaceri reuşeşte performanţa de a fi în urma aparatului guvernamental, pe locul 53. Cel mai prost scor (ultimul loc) îl avem la evaluarea capacităţii societăţii româneşti – avem aşa ceva? – de a face faţă crizei. Interpretate sumar, cifrele din studiul IMD arată cât de găunos este valul recent de optimism cu privire la viitor. Vedem cât de aproape ne-a adus ultimul an de un faliment atotcuprinzător: al sectorului public, privat, al societăţii în general. Vedem cât de tâmp era optimismul de acum un an de zile, pe tema acelei economii care „duduie”.