Utilizarea reţelelor sociale poate afecta structura creierului. În urma studierii RMN-urilor a 125 de studenţi, cercetătorii de la BUPA Health and Wellbeing din Marea Britanie arată că există o conexiune între numărul de prieteni pe care o persoană îi are în cadrul reţelelor sociale şi mărimea anumitor părţi ale creierului.
Pentru a confirma rezultatele, oamenii de știință au analizat situațiile a alte 40 de persoane. Un subgrup de 80 de oameni care au luat parte la studiu au fost intervievați pentru a afla câţi prieteni au în viaţa reală. În urma acestei cercetări, s-a aflat că persoanele care au mai mulţi prieteni pe Facebook au mai multă materie cenuşie în trei dintre regiunile creierului, responsabile pentru memorie, echilibru şi simțul vizual.
“Reţelele de socializare devin din ce în ce mai populare şi influente. Cu toate acestea, ştim foarte puţine despre impactul pe care îl au asupra creierului nostru sau asupra sănătăţii în general. Deşi poate fi o cercetare interesantă, nu ne ajută neapărat să înţelegem interacţiunea utilizării reţelelor sociale sau impactul pe care îl au acestea asupra creierului. Ar fi interesant să comparăm RMN-urile oamenilor care utilizează reţele sociale în mod regulat cu cele ale oamenilor care nu fac acest lucru şi să observăm diferenţele”, e de părere dr. Prerna Sharma, Senior Physician pentru BUPA.
În cadrul aceluiaşi studiu, cercetătorii au realizat patru experimente. Mai întâi, au studiat 125 de oameni, pentru a afla dacă există o legătură între numărul de prieteni pe care îl au pe Facebook şi schimbările din creierul lor. În al doilea rând, ei au căutat să reproducă aceste rezultate pentru un subgrup de 40 de persoane. Apoi, a fost studiată conexiunea între prietenii de pe Facebook şi cei din viaţa reală a 80 de persoane. La final, legătura între prietenii din viaţa reală şi schimbările petrecute la nivel cerebral a fost cercetată la 65 de oameni. Factori precum stilul de viaţă, vârsta, starea generală de sănătate, precum şi alţi factori care puteau influenţa rezultatele finale nu au fost luaţi în considerare.