De câte ori nu aţi auzit expresia „Cutare e priceput. A făcut un masterat pe afară“? Sintagma denotă neîncrederea încetăţenită în învăţământul superior româneasc, de afaceri şi nu numai. Absolvenţii oricărui masterat „de afară” sunt curtaţi de marile companii încă din perioada studiilor, în vreme ce în România, companiile nu au specialişti, dar nici nu se implică în formarea lor încă de pe băncile şcolii. Orice director de resurse umane se va plânge de slaba calitate a CV-urilor primite, dar puţini investesc în studenţii merituoşi. A venit momentul să ne facem de cu vara sanie: să investim în viitor. Şi, într-un fel, să dăm – din ce am primit – o mică parte înapoi. Când eram student, visam să lucrez într-o mare firmă de publicitate şi să câştig o mie de dolari pe lună. Acesta era visul-clişeu la mine în grupă. Mă întâlnesc acum cu foşti colegi de facultate ajunşi în poziţii bune şi foarte bune şi ne umflă râsul: ce naivi eram… Dar cred că studentul de azi are acelaşi tip de vis: să lucreze într-o companie unde să se poată realiza profesional. Aşa că m-am hotărât să îl ajut puţin. În urmă cu aproape două săptămâni, am publicat pe blogul personal (www.dorupanaitescu.ro) iniţiativa de a sprijini cu jumătate din banii pe primul semestru bursa unui student la programul de Master Online din cadrul Facultăţii de Marketing din ASE. Într-o săptămână, am strâns şapte burse, astfel că şapte studenţi vor beneficia de un „soi de burse private“ – o formulă incipientă de sprijinire a viitorilor specialişti din branşă. De la nume consacrate în industria de comunicare (Httpool, Inform Media, Ileo) până la companii specializate (Conectoo, Republika Interactive, Underclick sau Marketeer.net) putem găsi resurse de a ne creşte singuri „răsadurile“ de marketing. Cred că parteneriatul dintre mediul academic şi cel de afaceri e posibil. Câştigăm toţi, iar România va avea mai mult de câştigat de la propriii ei specialişti. Mai sunt puţine zile până la înscrieri, dar eu personal de-abia aştept să văd bucuria din ochii celor ce vor primi acest ajutor.
Doru Panaitescu, consultant în marketing online