. Dar, dacă ai fost crescut în spiritul de a nu comite respectivele fapte și nu ții cont de felul cum ai fost instruit, se manifestă ceea ce popular se numește fățărnicie. De aceea, n-am trecut la capitalism decât cu numele, ci tot în comunism am rămas. Conducătorii au zis că fac niște legi care să-i permită societății să nu mai funcționeze discreționar, ci etic. Să nu mai aibă la bază selecția adversă și hazardul moral. Din păcate, legislația “capitalistă” doar a adoptat niște noțiuni care să rezoneze cu economia de piață, dar ca spirit e la fel ca înainte. Auzim și învățăm termeni pompoși sau tehnici, numai că se apelează la aceștia doar pentru a epata. Adoptăm doar noțiunile în limbaj, însă fără a trece cu adevărat la capitalism. Există o anumită terminologie, fără să se știe să se opereze cu factorii enumerați. Termenii sunt utilizați fără a se ști despre ce se vorbește. Am rămas tot în secvența “Mircea fă-te că lucrezi”, de aceea e bolnavă societatea. Și nu e singurul motiv.
Dacă ar fi existat știința lucrului făcut cu instrumente capitaliste, România nu ar fi trebuit să recurgă la austeritatea. Da, dar pentru că instrumentele nu funcționează natural, ci discreționar, fiindcă societatea nu e organizată așa cum scrie în prospect, am intrat în recesiune, așa cum nu s-a văzut în Polonia. De fapt, toată defecțiunea provine de la încercarea de a conserva un pol de putere. De aceea oferta electorală e inadecvată. E ținută astfel ca să convină polului conducător și se încearcă să fie păcăliți alegătorii că cei de pe buletinul de vot ar fi buni. Înșelăciunea se produce inclusiv prin mărirea numărului de partide. Deși cei mai mulți votanți nu prea se lasă duși de nas și ei constituie majoritatea. Iată, așadar, de unde se aruncă microbul ce îmbolnăvește societatea. Nu funcționează meritocrația și nu se schimbă polii de putere, ci se conservă discreționar unul singur, ca în comunism. Avem instituții și statut de economie de piață, dar în realitate nici n-am plecat din comunism. Colapsul economic poate fi evitat, în continuare, prin intermediul socializării pierderilor, însă cel moral – nu. Ca o chestiune punctuală, într-adevăr, nu poți cere unui partid de stânga să ia măsuri de dreapta, dar ai cum să-i atragi atenția că un program de guvernare fezabil e acela care te duce într-o anumită direcție. Ce se întâmplă însă, nu e cunoscută direcția, asta-i dificultatea? Dacă este așa, înseamnă că problema e termenul scurt al orizontului de guvernare, de azi pe mâine. Suntem conduși tot pe bază de scenarii de avarie. Și atunci n-avem nicio șansă să ne însănătoșim.
IONUȚ BĂLAN,
analist economic
