Preţurile fără taxe la carburanţi percepute de companiile petroliere de la noi sunt mai mari decât cele care se practică în Germania, Austria, Franţa, Suedia sau chiar Marea Britanie. Benzina este ieftină la pompă doar pentru că România percepe cele mai mici taxe din Uniunea Europeană. Astfel, pentru ca noi să nu resimţim şocul, pierderile statului „compensează” profitul petroliştilor.

România are cele mai mici preţuri la carburanţi în comparaţie cu toate ţările din Uniunea Europeană, dar acest lucru nu se datorează politicii companiilor petroliere de la noi, ci taxelor mult mai mici pe care statul le percepe, în comparaţie cu vecinii noştri din Uniune.

Potrivit datelor din Oil Bullletin, publicaţie a Directoratului pentru Energie şi Transport al Comisiei Europene, valabile pentru data de 24 august, preţul mediu la pompă în România este, în cazul benzinei cu cifră octanică 95, de 924 de euro pentru 1.000 de litri. Mai puţin decât la vecinii noştri bulgari (949 de euro) sau unguri (1.135 de euro) şi mult mai puţin decât în ţări ca Franţa (1.273 de euro), Germania (1.332 de euro) sau Italia (1.296 de euro). Companiile petroliere au adus tot timpul în faţa publicului acest argument, al celui mai mic preţ din Europa, atunci când au trebuit să justifice creşterile de preţuri la carburanţi. Realitatea este însă alta.

Preţul fără taxe de la noi: 479 de euro. La englezi, 424

Preţurile finale la carburanţi au două componente principale: preţul propriu-zis cu care compania petrolieră vinde produsul şi taxele pe care le percepe statul. Aici, comparaţia cu celelalte ţări membre ale Uniunii nu ne mai avantajează: companiile petroliere din România practică un preţ mai mare decât cele din ţările occidentale, în schimb statul roman percepe cele mai mici taxe, de aici rezultând şi cei mai ieftini carburanţi la pompă din Uniune.

La noi, preţul fără taxe este de 479 de euro, în condiţiile în care, în Austria vorbim despre doar 445 de euro, în Germania de 465 de euro, în Franţa de 458 de euro, sau în Marea Britanie de 424 de euro. Media ponderată, la nivelul întregii Uniuni Europene, este de 471,3 euro la 1.000 de litri, deci mai mică decât în România.

Cele mai mici taxe din Europa

Dacă ne referim la valoarea taxelor aplicate carburanţilor, lucrurile stau pe dos: la noi sunt cele mai mici din UE, în ciuda opiniei generale că statul român, campion al fiscalităţii, de altfel, în multe domenii, îşi suprataxează cetăţenii prin acciză, taxă de drum sau taxa pentru fondul petrolier (celebrul cent pe litru). Taxele indirecte se ridică, în România, la doar 300 de euro pentru 1.000 de litri, mai puţin decât în Bulgaria (350 de euro), Ungaria (379 de euro) şi de două ori mai puţin decât în Germania (654 de euro) sau Franţa (606 euro).

Costuri mai mari la noi

Oficialii Petrom, cea mai mare companie petrolieră românească, care operează două rafinării şi o reţea de aproximativ 500 de benzinării, au refuzat să facă vreun comentariu asupra situaţiei. Nici cei de la Rompetrol, numărul 2 pe piaţă, cu o rafinărie şi o reţea de 450 de staţii, proprii şi partenere, nu au vrut să explice de ce preţul carburanţilor, fără taxe, este la noi mai mare decât în multe ţări occidentale.

Singurii care au acceptat să dea o explicaţie au fost cei de la Lukoil, numărul 3 de pe piaţă. „Deşi pare greu de crezut, pentru că noi avem cele mai mici cheltuieli cu salariile, costurile totale la tona de carburant sunt mai mari decât la ei, în special cele cu transportul. Apoi, este o diferenţă între noi şi ei legată de viteza de urmărire a cotaţiilor internaţionale. Noi nu reducem preţurile la fel de repede ca ei şi nici nu creştem la fel de repede”, ne-a declarat Andrei Chirilescu, director general adjunct la Lukoil România.

DETALII:
Descarcă aici Lista preţurilor cu taxe la 24 august.
Descarcă aici Lista preţurilor fără taxe la 24 august.
Descarcă aici Lista taxelor aplicate carburanţilor.