Practica ultimilor ani ne arată că este imperios pentru contribuabilii angajaţi în tranzacţii cu părţi afiliate să îşi stabilească o strategie cu privire la problematica preţurilor de transfer. O astfel de strategie este necesară pentru pregătirea inspecţiei fiscale şi pentru evitarea unor potenţiale dispute cu autorităţile fiscale şi presupune parcurgerea mai multor etape, după cum urmează:
etapa de analiză şi planificare a tranzacţiilor cu părţi afiliate şi pregătirea unei politici de preţuri de transfer adecvate şi etapa de documentare conform cerinţelor legii (Ordinul nr. 222/2008).
Ce se întâmplă însă dacă aceste etape nu sunt parcurse? S-a constatat în practică faptul că perioada pusă la dispoziţie pentru prezentarea dosarului, de maximum trei luni, poate fi insuficientă în multe situaţii, în special în cazurile în care există numeroase tranzacţii cu părţi afiliate sau când aceste tranzacţii sunt foarte complexe. În cazurile în care există o documentaţie de preţuri de transfer pregătită la nivel central în cadrul grupului, pot apărea întârzieri cauzate de un răspuns mai puţin prompt în furnizarea acesteia din partea grupului. Trebuie ţinut cont de faptul că o astfel de documentaţie întocmită la nivel central trebuie adaptată pentru a răspunde prevederilor legislaţiei româneşti.
Contribuabilii care se confruntă cu presiunea timpului pot solicita prelungirea termenului de prezentare a dosarului preţurilor de transfer cu o perioadă egală cu cea acordată iniţial de organele fiscale. Este recomandabil ca termenul iniţial să fie negociat de contribuabil cât mai aproape de termenul maxim de trei luni. În baza prevederilor Codului de procedură fiscală (Art. 219 din Ordonanța nr. 92/2003), prezentarea unui dosar de preţuri de transfer incomplet atrage o sancţiune contravenţională de 12.000 lei – 14.000 lei, precum şi posibilitatea ca autorităţile fiscale să ajusteze valoarea tranzacţiilor prin referinţă la trei tranzacţii similare de pe piaţă.
Un element care ridică frecvent probleme în cadrul inspecţiilor privind preţurile de transfer îl reprezintă sfera de cuprindere a dosarului şi perioada fiscală ce trebuie acoperită de acesta. Contribuabilii se întreabă adesea ce tranzacţii trebuie acoperite şi pentru ce perioadă trebuie întocmită documentaţia. De regulă, inspecţia fiscală privind preţurile de transfer vizează toate tranzacţiile cu părţi afiliate derulate de către contribuabilul român. Cadrul legislativ actual nu include prevederi specifice privind plafonarea valorică a tranzacţiilor cu părţi afiliate ce trebuie documentate. Astfel, în cazul în care cererea de prezentare a dosarului emisă de organele fiscale nu indică în mod explicit anumite tranzacţii cu părţi afiliate ce trebuie documentate, dosarul prezentat va trebui să includă toate tranzacţiile desfăşurate. Aceste tranzacţii pot fi reprezentate, spre exemplu, de: prestări de servicii, împrumuturi, achiziţii sau vânzări de bunuri, contracte de licenţiere, orice tranzacţie care se materializează fie într-un venit, fie într-o cheltuială pentru contribuabilul în cauză.
Riscurile analizelor incorecte
În ceea ce priveşte perioada fiscală ce trebuie acoperită de dosar, din nou, în cazul în care cererea de prezentare nu se referă în mod explicit la o anume perioadă de interes pentru organele fiscale, dosarul trebuie să fie întocmit pentru toată perioada fiscală deschisă, respectiv anii fiscali care nu au fost deja acoperiţi de un control de fond ce a vizat impozitul pe profit.
Modelul de afacere prin care contribuabilii români îşi desfăşoară activitatea, ca parte a grupurilor de care aparţin, e reflectat în analiza funcţională inclusă în dosarul de preţuri de transfer. Dacă analiza funcţională nu reflectă în mod corect profilul funcţional şi de risc al societăţii verificate, imaginea asupra tranzacţiilor intragrup derulate poate fi denaturată şi există riscul ca inspectorii fiscali să efectueze ajustări pornind de la concluzia analizei funcţionale prezentate în dosar. O altă arie frecvent disputată în cadrul inspecţiilor privind preţurile de transfer o constituie studiul de comparabilitate şi se observă o atenţie sporită acordată calităţii acestuia.
O practică des întâlnită în cadrul grupurilor de companii multinaţionale este aceea de a efectua regularizări de preţ la sfârşit de an sau la trimestru, prin intermediul unei note de debit sau de credit. Nu la fel de frecvent se întâmplă însă ca aceste note de debit sau de credit să fie însoţite de o documentaţie adecvată. Contribuabilii trebuie să aibă în vedere faptul ca aceste ajustări de preţuri trebuie să fie corect documentate, în practică întâlnindu-se situaţii în care inspectorii fiscali nu au luat în considerare astfel de regularizări de preţuri.
De asemenea, este important de avut în vedere faptul că aceste ajustări de preţuri pot avea implicaţii şi în aria impozitelor indirecte. Spre exemplu, o ajustare de preţ în cazul importurilor de bunuri poate avea impact asupra valorii în vamă şi a taxelor vamale aferente. Pregătirea dosarului de preţuri de transfer este un proces de durată, mai ales atunci când dosarul este pregătit prima dată. Contribuabilii angajaţi în tranzacţii cu părţi afiliate vor trebui să acorde o atenţie sporită pregătirii inspecţiei privind preţurile de transfer, o abordare proactivă putând să reducă semnificativ riscul unor eventuale ajustări. De asemenea, calitatea studiilor de comparabilitate va fi esenţială în susţinerea valorii de piaţă a tranzacţiilor efectuate.
Ionuţ Simion, Partener, Consultanţă fiscală, PwC România
Daniela Dinu, Manager, Consultanţă fiscală, PwC România
