Tot mai multe companii din sectorul privat îşi constituie departamente interne de gestionare a crizei, ceea ce demonstrează că există o preocupare în această direcţie, fie şi în absenţa unui personal calificat, susţin specialiştii în consultanţă citaţi de CAPITAL Online. Există însă firme care nu cred în această „modă” şi care nu văd necesitatea „celulelor de criză”.
„Solutia firească este abordarea multidisciplinară a problematicii crizei economice: forţe reunite ale departamentelor financiare, de vânzări, administrativ, resurse umane sau comunicare”, consideră Cornel Popa, avocat asociat şi Coordonator al Departamentului de Gestionare a Crizei din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
Popa spune că aceste divizii monitorizează constant mediul de afaceri în schimbare, evoluţiile economice şi măsurile legislative cu impact asupra propriilor activităţi şi propun un plan de măsuri destinat reducerii efectelor crizei.
De asemenea, din ce în ce mai multe companii din mediul de afaceri românesc au aşa-zişi „manageri de criză sau de tranziţie”, manageri care au profilul şi experienţa necesară pentru a gestiona o perioada dificilă.
Prietenii, cei mai buni consultanţi
Nu toate companiile au nevoie de consultanţă pentru a ieşi din criză, resursele interioare fiind adesea suficiente pentru a trece peste această perioadă dificilă, este de părere preşedintele RTC, Octavian Radu.
Potrivit acetuia, grupul pe care îl conduce nu simte nevoia unei „celule de criză” şi nu a recurs nici la companii de consultanţă pentru a ieşi din dificultate. „Nici nu am creat aşa ceva şi nici nu văd necesitatea. Întreaga echipă de management a reacţionat unită la problemele cu care ne confruntăm şi a acţionat foarte corect”, a declarat pentru CAPITAL Online Octavian Radu.
Cu cine se sfătuieste însă un director de companie pentru a fi sigur ca nu îi scapă nimic în condiţiile actuale? „Ca şi până acum, înainte de a lua o decizie discut problema cu managementul propriu, prieteni antreprenori, parteneri de afaceri, prieteni bancheri”, afirmă Radu, declarând că toţi antreprenorii ar trebui să facă la fel.
Testul de stres
Potrivit lui Octavian Radu, criza financiară îi face pe manageri să ia deciziile cu mai multă viteză şi adaptabilitatea, într-un stres mult mai mare decât în condiţii normale. „Deciziile se iau la fel, principiile sunt aceleaşi. Dar viteza este mult mai mare şi stresul este uriaş”, spune Radu.
Cu toate că businessul RTC a fost afectat de situaţia economică dificilă, şeful grupului nu consideră deciziile din trecut o serie de greşeli responsabile de restructurările şi greutăţile companiei. „Majoritatea deciziilor luate în trecut au influenţă asupra business-ului actual, în special investiţiile. Chiar dacă unele decizii nu mai par cele mai fericite astăzi, la nivelul de cunoaştere de atunci cred ca au fost decizii foarte bune”, susţine Octavian Radu.
Despre ce ar trebui să facă o companie pentru a rezista, Octavian Radu a declarat foarte scurt: „Toate costurile trebuie reduse astfel încât să ne încadrăm în veniturile reduse. Toate: salarii, chirii, publicitate, traininguri. Tot”.
DETALII:
Citeşte şi Primii paşi pentru ieşirea din criză.
Citeşte şi Criza, oportunitate de business pentru firmele de consultanţă şi casele de avocatură.
Citeşte şi Companiile mari – principalii clienţi ai consultanţilor.