Șefa uneia dintre cele mai mari firme de IT din România a fost arestată pentru evaziune fiscală! Nu mă pot pronunța asupra vinovăției Irinei Socol de la SIVECO.

Este treaba Justiției să determine în ce măsură femeia se face vinovată de acuzațiile care i se aduc. Ceea ce rețin din tot acest scandal este schema prin care procurorii susțin că bugetul statului a fost prejudiciat cu aproximativ 14 milioane lei. Un număr de 51 de firme fantomă ai căror proprietari și administratori sunt în majoritate romi (unii dintre ei nici nu știu să scrie sau să citească) facturau cheltuieli fictive, primeau banii în cont, îi scoteau de la bancă și apoi îi înmânau cash șefilor de la SIVECO. Mai puțin de 3%, comisionul pentru această potlogărie, recunoscută deja de unii dintre cei implicați. Acesta este un caz tipic de evaziune fiscală. Dar care să fie resortul asocierii unor persoane extrem de bine blindate financiar, din lumea bună, cu niște cetățeni ai celebrei comune Sintești? Să fie doar lăcomia la mijloc? Puternica firmă de IT a semnat, doar în acest an, contracte în valoare de 70 de milioane euro cu statul român. În ultimii șapte ani, potrivit EVZ, valoarea contractelor de acest gen atinge amețitoarea cifră de 300 milioane euro. Nu-i rău, mă gândesc, ținând cont de faptul că, în 2008, a început criza financiară mondială. Pe timpuri grele, asemenea contracte dau o siguranță și un confort pe care puțini manageri de top pot spune că au avut-o vreodată. Așa că firma a prosperat, iar banii au curs liniștit în conturi precum apa de la robinet în paharul celui însetat de pe drum. Sete mare!

Acest caz nu cred că este unul singular în România. Este cumva firesc să încerci să-ți „optimizezi fiscal“ modelul de business. Toți oamenii de afaceri o fac, oriunde în lume. Cazul de față este un exemplu elocvent pentru spirala descendentă pe care o produc taxele prea mari, peste limita de suportabilitate a mediului de afaceri: oamenii sunt din ce în ce mai tentați să fure! Cu cât se fură mai mult, cu atât bugetul de stat se subțiază mai tare. Iar un guvern incompetent nu știe să răspundă acestui fenomen decât cu o mărire și mai mare de taxe. Ați recunoscut, firește, peisajul existent astăzi din țara noastră. Totuși, mi se pare nefiresc faptul că în cazul de mai sus „optimizarea“ a fost realizată într-o manieră atât de grosieră și de ușor de intuit. O firmă care se ocupă cu vânzarea și cumpărarea de fier vechi și facturează sume mari pentru servicii unei firme de IT este mai stridentă decât Oana Zăvoranu la un bal al Academiei Române. De ce nu asistăm la clasica înșiruire de contracte cu companii înregistrate în Paradisuri Fiscale precum în alte cazuri cunoscute?

Eu, unul, nu mă pot gândi la altă motivație decât nevoia rapidă și acută de „cash in hand“. Bani în teancuri frumos ordonate, neînregistrați, fără miros, care pot fi manipulați ușor și fără să lase urme. Acesta ar putea fi principalul motiv și totodată secretul succesului miraculos pe care firma în cauză l-a avut în negocierile cu statul. Și ajungem iar la celebra corupție generalizată pe care o simțim cu toții, cei care muncim cinstit și care ne vedem banii înghițiți pe nemestecate de minunatul stat socialist în numele egalității sociale. De aceea nu pot să cred într-o organizare statală care presupune că aceeași entitate este în același timp reglementator și jucător pe o piață. De aceea este crucial pentru dezvoltarea economică să avem o țară capitalistă ale cărei instituții să fie plătite din taxe, nu din prezența directă în mediul de afaceri. De aceea nu putem ajunge nicăieri fără independența justiției față de mediul politic.