Recunoscuți pentru faptul că sute de morți primeau pensii pe vremea când guvernului de la Atena nu-i păsa pe ce se duc banii, grecii au început să găsească noi metode de a păcăli statul care vrea să mărească încasările la buget cu orice preț, în condițiile în care FMI stă cu ochii pe fiecare euro pe care statul îl încasează sau îl cheltuie.
Oamenii cu stare din Grecia s-au gândit că cel mai bine ar fi să se ascundă de Fiscul care-i caută să le ia averea la control .. pe mare.
Astfel, conform unui material apărut în presa externă, oamenii Fiscului grecesc au primit misiune ca anul acesta să caute iahturi atât prin apele teritoriale ale Greciei cât și prin apele internaționale, în ideea că-i vor găsi pe cei care și-au făcut din iahturi case de locuit și care își administrează afacerile fără să calce pe uscat.
Statul grec ar face orice ca să mărească veniturile la buget, drept pentru care se gândește să impoziteze absolut orice.
Impozitarea călugărilor
Sub presiunea creanţierilor săi, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, Atena, confruntată cu o criză fără precedent, a trebuit să-şi înăsprească lupta împotriva evaziunii fiscale, o problemă endemică în Grecia, pentru a aduce bani la vistieria statului.
Pe lângă impozitarea puternică a veniturilor mari, legea prevede acum şi impozitarea averii funciare a Bisericii Greciei, al doilea proprietar funciar după statul grec.
Cele 20 de prospere mănăstiri ortodoxe de pe Muntele Athosprotestează – într-o scrisoare adresată premierului grec George Papandreou – faţă de recenta reformă fiscală ce vizează impozitarea veniturilor lor.
În scrisoare, organismul superior al Muntelui Athos deplânge lipsa gravă de stimă faţă de Muntele Athos, o comunitate veche de peste o mie de ani.
Beneficiar al unui statut de autonomie consfinţit de Constituţia greacă, Muntele Athos protestează faţă de o lege din 2010 care instituie un impozit de 20 % pe veniturile mănăstireşti ce provin din proprietăţi, apartamente şi magazine pe care mănăstirile le au în diferite regiuni ale ţării, scrie Kathimérini.