Introducerea unei cote reduse de TVA la pâine ar fi putut să fie prilej pentru legiuitor de a extinde sfera de aplicare şi la alte produse sau servicii permise de Directiva europeană, astfel încât impactul social să fie mult mai vizibil
După îndelungate discuţii mediatice activate la începutul primăverii, cota redusă de 9% la pâine şi alte produse de panificaţie, precum şi la materia primă aferentă a intrat în vigoare de la 1 septembrie.
Este adevărat că reducerea TVA la pâine pe tot lanţul de producţie va avea un anumit impact social pozitiv, câtă vreme se va traduce în scăderi de preţuri pentru cumpărătorii finali. Fiind totuşi vorba de o modificare de nişă, cu o sferă destul de restrânsă de aplicare, şi anume asupra unor bunuri comune şi pentru care cererea este inelastică, amploarea efectelor reale în economie va fi probabil mai redusă decât amploarea dezbaterilor pe această temă.
Una caldă, două reci
Deşi Guvernul estimează un efort bugetar de 350 mil. lei pe an (conform notei de fundamentare a proiectului legislativ), măsura vine la pachet cu reintroducerea de accize pentru produse de lux precum iahturi, blănuri sau bijuterii. Pe modelul Robin Hood, impactul asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare ar fi astfel compensat.
În fapt, efectul real scontat este fiscalizarea sectorului de panificaţie şi, prin urmare, creşterea încasărilor bugetare dintr-un sector în care procentele vehiculate de evaziune fiscală sunt de peste 50%.
Important e că aducerea sectorului de panificaţie într-o zonă a fiscalizării va avantaja şi IMM-urile corecte, care se luptau cu preţurile practicate pe piaţa neagră. De asemenea, nu este vorba strict de comercianţii en-detail, ci şi în amonte e de aşteptat un efect de angrenare şi creare a unui mediu concurenţial care să salveze pe orizontală alte societăţi care plătesc impozitele (de exemplu, furnizorii de echipamente). Indiferent de impactul micro şi macro al măsurii de reducere a TVA, legiuitorul ar trebui să clarifice anumite puncte privind aplicarea cotei de 9%, de exemplu, în ceea ce priveşte pâinea vândută la restaurant, care este, în principiu, o prestare de serviciu supusă unei cote de 24%.
Unde mai este loc pentru reducerea taxei
De asemenea, introducerea unei cote reduse la pâine ar fi putut să fie prilej pentru legiuitor de a extinde sfera de aplicare şi la alte produse alimentare. Directiva europeană de TVA permite introducerea unei cote reduse pentru toate produsele alimentare, iar astfel de reduceri sunt larg răspândite în alte state membre, precum Marea Britanie, Belgia sau Olanda, fiind aplicabile de la peşte la ceai sau maté. O asemenea măsură ar avea un impact social mai vizibil, în condiţiile în care cota de TVA ar fi cu 15 procente mai mică pentru un sfert din coşul zilnic de consum al românului.
Mai important, reducerea cotei ar fi acţionat ca o pârghie necesară relansării economice, prin stimularea consumului.
Pe o scară mai largă, s-ar putea analiza avantajele implementării cotei reduse şi pentru alte produse sau servicii permise de Directiva europeană de TVA, cum ar fi serviciile de transport de pasageri, furnizarea de apă curentă sau serviciile de restaurant şi catering (pentru încurajarea turismului).
Izabela Bădărău,
tax senior consultant, Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax