Cum poate fi ajutată Europa să nu devină „anti-turism”. Auzim destul de multe despre cum ar trebui să evităm să mai contribuim la turismul excesiv, care afectează multe metropole europene.
Cum poate fi ajutată Europa să nu devină „anti-turism”
Pe lângă faptul că turiștii în număr foarte mare dăunează mediului, în ultima perioadă localnicii din orașe precum Veneția și Barcelona au ajuns atât de disperați încât au limitat numărul grupurilor de turiști sau au impus taxe speciale vizitatorilor.
Expertul european în călătorii Rick Steves și-a făcut o carieră ajutând oamenii să călătorească în cele mai frumoase destinații.
Sfaturile sale sunt utile pentru cei care vor să știe cum și când trebuie să achiziționeze bilete în diverse destinații, dar și pentru cei care încearcă să stopeze fenomenul turismului de masă. Indiferent de locul în care merg, Steves încurajează turiștii să fie foarte atenți, oferindu-le câteva sfaturi pentru a evita aglomerația.
El are și un motto după care se ghidează de fiecare dată când pleacă în vacanță: ”Dacă vrei să fii primit cu căldură, fă în așa fel încât să meriți o primire călduroasă”.
Iată ce recomandă el pe site-ul Explore.com.
Evitați aglomerația, rezervând în avans bilete pentru principalele atracții
Biletele de intrare pentru muzee sau castele pot fi adesea achiziționate înainte de călătorie. Nu înseamnă doar că puteți evita cozile, dar ajută atracțiile turistice să își gestioneze numărul de turiști, mai ales dacă atracția respectivă limitează numărul de oameni care pot veni în fiecare zi.
În plus, unele locuri oferă acces doar sub formă de tururi ghidate. Cunoașterea acestor detalii când construiți itinerarul perfect de călătorie în Europa vă va ușura vizita.
În timp ce atracții precum Colosseum sau Turnul Eiffel sunt cele mai populare locuri pe care turiștii le caută, Rick Steves sugerează să alegeți atracții mai puțin celebre.
„În loc de vizitata Casă a lui Anne Frank, alegeți Muzeul Olandez al Rezistenței, la câteva străzi distanță – mai puțin la modă, niciodată aglomerat și care oferă o experiență de călătorie mai bogată”, explică el pe site-ul său.
Găsirea unor locuri de vizitat sau de mâncat, în afara drumurilor bătute de toți turiștii, poate însemna și sprijinirea localnicilor, astfel încât mai mulți să beneficieze de banii proveniți din turism.
Învățați câteva expresii locale utile pentru a putea să comunicați cu localnicii
Următorul sfat al lui Rick Steves pentru a menține Europa primitoare cu turiștii este să fiți atenți, indiferent unde mergeți. Amintiți-vă că sunteți oaspete în acel oraș și acea țară, iar turismul excesiv nu este doar o pacoste supărătoare pentru localnici, ci și pentru natură. Steves are acest motto pe care îl amintește de fiecare dată: ”Dacă vrei să fii primit cu căldură, fă în așa fel încât să meriți o primire călduroasă”.
Un alt aspect al respectului într-o țară străină este cunoașterea cuvintelor și expresiilor utile în limba țării respective. Nu înseamnă că trebuie să vorbești fluent liba franceză dacă mergi la Paris, dar cunoașterea unor termeni bază le arată localnicilor că nu încerci să-i faci să se adapteze la limba ta sau să îngreunezi interacțiunea.
„Mă bucur de cea mai mare atenție peste tot în Franța doar folosind cele mai simple cuvinte în limba franceză”, explică Steves. „Dacă începi fiecare întâlnire cu „bonjour” sau spui „ s ‘ il vous plaît” și o închei cu „merci” și ”Au revoir”, vei câștiga un zâmbet, spune expertul.