Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a avut o întâlnire cu omologul său ceh, Zbyněk Stanjura, în cadrul căreia i-a prezentat acestuia poziția României în privința revizuirii regulilor fiscale din Pactul de Stabilitate și Creștere.
În cadrul întâlnirii, care a avut loc la Bruxelles, ministrul ceh al Finanțelor a dat asigurări că ajungerea la un compromis pe tema guvernanței economice europene va fi una dintre prioritățile mandatului său, în contextul în care Cehia va deține Președinția Consiliului Uniunii Europene în al doilea semestru al acestui an.
Cei doi miniștri au convenit că revenirea la vechile reguli fiscale europene nu este realistă, fiind nevoie de o nouă abordare care să mențină plafonul maxim de 3% pentru deficitul bugetar. În același timp, eventualele soluții de compromis ar trebui să se aplice unitar, pentru toate statele membre, se arată în comunicatul de presă trimis de către Ministerul Finanțelor.
Adrian Câciu: România susține asigurarea flexibilității pentru investiții
În cadrul discuției, ministrul Finanțelor a declarat că România susține asigurarea flexibilității pentru investiții, referindu-se și la principalele provocări în materie de securitate și criză energetică.
”Din acest punct de vedere, salutăm angajamentul Cehiei de a trata prioritar reforma regulilor fiscale pe perioada Președinției Consiliului UE, cu asigurarea unui echilibru între viteza procesului și calitatea rezultatului negocierilor”, a precizat Adrian Câciu, potrivit comunicatului Ministerului Finanțelor.
De asemenea, oficialul român a mai spus că ”într-un context critic din punct de vedere geopolitic, dar și marcat de provocările creșterilor prețurilor la energie, a inflației sau a perspectivei producerii unor blocaje în lanțurile de aprovizionare, reforma adecvată a regulilor fiscale din Pactul de Stabilitate și Creștere poate duce la revigorarea investițiilor necesare pe piața energiei și în domeniul apărării”.
”Din acest punct de vedere, criza prețurilor la energie poate fi atenuată și cu ajutorul reformei Pactului de Stabilitate și Creștere”, a subliniat, în cadrul discuției, ministrul Adrian Câciu.
S-a discutat și despre revizuirea Directivei privind Impozitarea Energiei
Discuțiile dintre cei doi miniștri ai Finanțelor au vizat și evoluțiile pe alte dosare importante precum revizuirea Directivei privind Impozitarea Energiei (ETD) sau pachetul ”Fit for 55”, propus de Comisia Europeană în 2021. În același timp, ministrul Adrian Câciu a asigurat sprijinul României pentru implementarea priorităților Cehiei pe perioada Președinției Consiliului Uniunii Europene, în a doua jumătate a anului 2022.