De Ziua Mondială a Autismului, a avut loc un dialog interactiv care a marcat încheierea proiectului „Creșterea șanselor de acces pe piața muncii pentru persoanele cu autism”, în prezența reprezentanților mediului non-guvernamental, guvernamental și privat.
Cum pot fi integrate persoanele cu dizabilități pe piața muncii?
La Biblioteca Națională a României, Andra Pintican (fondatoare Școala de HR) a moderat discuția la care au participat Daniela Bololoi – președinte HELP Autism, inițiator al direcției Help HIRE, Mărguța-Cristiana Căpitanu – HR Manager Operations eMAG, Florin Goganau – Director After Sales eMAG, și Robert, tânăr cu autism angajat la eMAG.
În evidențele statului figurează aproximativ 23.000 persoane diagnosticate cu tulburări de spectru autist (TSA), însă numărul real este estimat la 45.000. 1 copil din 36 are TSA, dar anual sunt diagnosticați 2.000 de copii (conform datelor INS). 1 copil cu autism din 4 nu merge la școală sau grădiniță deși are vârsta potrivită.
„Am pornit de la întrebarea oricărui părinte al unui copil cu dizabilități: ce se întâmplă cu copilul meu când eu nu voi mai fi? Așa a apărut direcția Help HIRE, din nevoia copiilor care au făcut terapie în centrele noastre ajunși la vârsta maturității. Un copil care începe terapia la vârsta de 3 ani are toate șansele să se recupereze și să ajungă un adult independent, uneori chiar să depășească nivelul cognitiv mediu. Persoanele cu TSA au abilități unice care pot fi valorificate în școală, și mai târziu pe piața muncii.” – Daniela Bololoi, președinte HELP Autism
În România, sub 1% dintre adulții cu autism cu diagnostic au un job, față de Europa 10%
Integrarea pe piața muncii începe cu integrarea în școli și reprezintă o provocare majoră. Pentru că nu au mijloacele să devină autonomi, tinerii cu TSA sunt predispuși la depresie și anxietate. Acest lucru le scade calitatea vieții. Pentru că nu beneficiază de servicii sociale și medicale adaptate, aceștia mor cu 16 ani mai tineri decât persoanele tipice.
Robert are 24 ani și recent s-a angajat în departamentul After Sales eMAG. Igienizează echipamente IT și urmează procesele interne ale companiei. Mărturisește că se înțelege bine cu colegii lui și cu superiorii, și chiar are planuri de avansare în carieră. E mândru de el. Înainte să aibă un job, a fost la peste 10 interviuri fără succes. Robert are noroc, pentru că a lucrat la firma părinților săi și a acumulat experiență.
A ajuns să fie angajat în urma participării la programul Help HIRE, inițiat de HELP Autism.
„eMAG este o companie deschisă, care oferă șanse egale tuturor angajaților și ne bucurăm că putem să beneficiem de pe urma experienței lui Robert, care este un tânăr cu multă atenție la detalii și foarte ambițios, care credem că va completa echipa noastră de After Sales, unde procesele sunt bine structurate și se pune accent pe atenția la detalii în fiecare procedură, și se va integra cu sprijinul celor din jur.” – Mărguța-Cristiana Căpitanu – HR Manager Operations eMAG.
„În After Sales, avem o cultură organizațională care aplică filosofia KAIZEN, de la oameni, pentru oameni, ce se bazează pe principiul îmbunătățirii continue, cu accent pe implicarea tuturor membrilor organizației. Standardele și procedurile sunt adoptate de către toți angajații, fără a fi impuse de sus în jos, ceea ce facilitează un mediu de lucru armonios și eficient. Învățăm din greșeli, fără amenințarea pierderii locului de muncă pentru că eșecul face parte din procesul de învățare și dezvoltare. Urmează o perioada în care vom învăța, și Robert de la noi, dar și noi de la Robert. Dorim să continuăm acest proiect și deja suntem în discuții cu alți doi candidați, care sperăm să devină colegii noștri.” – Florin Goganau – Director After Sales eMAG
HELP Autism își propune prin acest proiect pilot să crească gradul de angajabilitate de la 1 la 5%, alături de cele 10 companii private cu care lucrează pentru a crea medii de lucru mai incluzive, invitând și alte organizații, companii private, ONG-uri și instituții, să se alăture demersurilor și să primească angajați cu minți diverse.
Ce trebuie să știe companiile
Companiile care doresc să promoveze diversitatea și incluziunea în mediul de lucru au nevoie de voință, un angajament organizatoric și financiar, care implică minime investiții pentru a adapta locul de muncă.
Companiile au nevoie de un proces de pregătire, inserție și retenție, iar asociația HELP Autism oferă sprijin pe tot parcursul procesului: recomandări practice pentru îmbunătățirea locului de muncă prin vizite la sediul companiei, susținerea de workshop-uri și training-uri de conștientizare pentru colegi și management, pregătirea pentru interviu atât a angajatului, cât și a angajatorului (echipa de HR, management).
Înainte de a se angaja, candidații sunt testați în prealabil de o echipă de specialiști din ONG, consiliați și propuși către o companie considerată potrivită.
ONG-ul și companiile lucrează la dezvoltarea unui Ghid de Bune Practici pentru a defini direcții strategice și a crea o echipă dedicată politicii de angajabilitate și incluziune, însă admit că încă există bariere, mentale și legislative.
În România, legislația e mai degrabă punitivă. Companiile cu peste 50 angajați sunt obligate să angajeze 4% persoane cu dizabilități, în caz contrar plătesc, oricum, contribuțiile aferente.
Spre deosebire de țări precum Islanda, care oferă stimulente financiare de 75% din salariu, procent care se diminuează gradual până la 25%.
Angajații cu TSA, cu până la 140% mai performanți decât persoanele tipice
Dacă cunoști o persoană cu autism, nu înseamnă că știi cum sunt. Spectrul TSA e larg. Se estimează că 70% angajații din Silicon Valley au TSA. Sunt acei oameni performanți capabili să inoveze. Există și persoane dispuse să facă taskuri repetitive.
Persoanele cu autism au câteva trăsături comune:
- atenție la detalii
- abordare metodică
- capacitate de concentrare
- creativitate
- spirit de observație
- punctualitate
- capacitate mare de a reține informații
- dau dovadă de tenacitate și reziliență
Unii dintre adulții cu autism pot face joburi care implică sarcini minuțioase și repetitive, alții pot excela în a găsi soluții acolo unde o minte tipică nu le vede.
În prezent, se estimează că 20% dintre persoane au TSA, iar în 10 ani se estimează că vor fi 30%, definind noua normalitate.
Astfel că inițiatorii Help HIRE văd integrarea persoanelor cu neurodivergențe și dizabilități nu doar ca o necesitate imediată, ci ca o strategie de a preveni crizele de forță de muncă.
Proiectul „Creșterea șanselor de acces pe piața muncii pentru persoanele cu autism” a fost derulat în perioada 1 Aprilie 2022 – 7 Aprilie 2024 de Asociația HELP Autism.
A primit sprijin financiar în valoare de 150.000 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Scopul proiectului a fost crearea șanselor pentru persoanele cu autism la angajare și integrare la locul de muncă printr-o acțiune integrată la mai multe niveluri:
- instituții ale statului
- companii
- specialiștii
- organizații