Cum pot fi salvate sistemele de pensii și salarizare din România? Raluca Turcan: Este singura modalitate
„Singura modalitate de a susține consistent și pe termen lung asistența socială, sistemul de pensii și sistemul de salarizare în sectorul public este dezvoltarea mediului de afaceri și crearea de noi locuri de muncă.
Întâlnirea de astăzi cu marii angajatori din Constanța a adus la aceeași masă atât reprezentanții companiilor, cât și autoritățile centrale și pe cele locale pentru a discuta împreună despre modul în care statul poate veni în sprijinul mediului privat prin pregătirea și calificarea forței de muncă. Setul de măsuri pe care îl pregătim integrează atât educația, cât și formarea profesională și actualizarea ocupațiilor din România, incluzând noile meserii și permițând astfel standardizarea calificărilor”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.
Sprijin pentru ocuparea și calificarea forței de muncă
De asemenea, ministrul Muncii a menționat și câteva măsuri de sprijin pentru ocuparea și calificarea forței de muncă.
„Vom sprijini ocuparea și calificarea forței de muncă prin:
- Întărirea învățământului profesional în sistem dual, pentru a corela sistemul de educație și cerințele actuale de pe piața muncii;
- Încurajarea învățării pe tot parcursul vieții – acum doar 1% dintre adulți au o experiență recentă de învățare față de 11% media europeană – și implicarea AJOFM-urilor în procesul de formare a unei forțe de muncă în acord cu nevoile reale ale angajatorilor;
- Actualizarea codului ocupațiilor în special prin introducerea noilor meserii cerute acum pe piață, pentru care este necesară o standardizare a calificărilor.
De asemenea, ne-am propus să investim în digitalizarea instituțiilor care țin de Ministerul Muncii, pentru că acest lucru va însemna servicii mai eficiente acordate beneficiarilor, fie că este vorba despre companii, fie că este vorba despre persoane fizice. Prin PNRR, avem o finanțare de 80 de milioane de euro pentru:
- Digitalizarea ANOFM – 15 milioane de euro;
- Digitalizarea Inspecției Muncii – 35 milioane euro;
- Digitalizarea ANPIS – 30 milioane de euro.
Le mulțumesc colegilor mei Mihnea Drumea, secretar de stat în Ministerul Muncii, Maria Mareș, președinta ANOFM, Dantes Bratu, inspector general la Inspecția Muncii pentru implicarea lor în această importantă serie de consultări cu angajatorii, dar și prefectului județului Constanța, Silviu Coșa și președintelui Consiliului Județean, Mihai Lupu pentru că au găzduit întâlnirea de astăzi”, a conchis aceasta.
Sursă foto: Facebook Raluca Turcan