O bursă a locurilor de muncă, cursuri de operare a calculatorului și de comunicare în limba engleză, precum și training pentru a deprinde „arta“ de a conduce afaceri sunt câteva dintre obiectivele proiectelor „Antreprenoriat și ocupare inovativă“ și „Pentru combaterea șomajului – eCompetențe“. Acestea vor fi implementate într-un interval de 12 luni, în regiunea București-Ilfov, de Asociația Inter Concordia, în parteneriat cu Asociația Europa pentru Dezvoltare Umană și compania European Consulting.
„Ne-am propus ca, în cadrul bursei locurilor de muncă să reunim angajatori, furnizori de formare profesională și, bineînțeles, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă. În perioada următoare, vom avea întâlniri cu șomeri și persoane care doresc să se angajeze, urmând ca în lunile aprilie-mai să identificăm domeniile în care aceștia își pot desfășura activitatea și să putem asigura pregătirea suplimentară necesară“, spune Eder Bogatu, managerul proiectelor.
Premianții, susținuți să înceapă o afacere
Din luna mai, va începe activitatea de formare profesională a celor care sunt interesați să urmeze cursurile respective.
„La sfârșitul celor trei luni de pregătire, cursanții vor susține un test și, în funcție de rezultate, vor primi diplome eliberate de Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților. Primii zece cursanți, cu cele mai bune rezultate, vor fi susținuți de către specialiști pentru a demara propria afacere. Vor învăța ce înseamnă un plan de afaceri, marketing și care sunt sursele de finanțare pentru un start-up“, afirmă Bogatu. El consideră că dezvoltarea culturii antreprenoriale este foarte importantă în condițiile în care în economie nu sunt suficiente locuri de muncă pentru a absorbi toți șomerii.
De asemenea, cursanții vor fi instruiți cum să se prezinte la un interviu și cum să-și construiască CV-ul astfel încât să obțină locul de muncă dorit. Scopul celor două proiecte este ca, în final, 220 de șomeri să fie consiliați și orientați profesional, iar 50 de persoane fără loc de muncă să beneficieze de un program de instruire pentru a deprinde cunoștințe de limba engleză și pentru a putea utiliza computerul. Prin proiect, beneficiarii au prevăzut ca jumătate din persoanele din grupul-țintă să fie femei.
Dacă bugetul total al proiectului „Antreprenoriat și ocupare inovativă“ este de 450.000 de euro, bugetul celui de-al doilea proiect este de jumătate de milion de euro. În ceea ce privește cofinanțarea beneficiarului, aceasta este 2% din valoarea totală a proiectelor. Ionel Scripcaru, președintele Asociației Inter Concordia, spune că nu au existat probleme legate de prefinanțarea celor două proiecte. „Chiar dacă nu am primit banii în termen de 15 zile, așa cum ar fi trebuit, nu au fost mari întârzieri, cum se întâmplă în prezent cu sumele necesare prefinanțării proiectelor“, susține Scripcaru.
Următorul apel, pentru proiecte însumând 80 milioane de euro
În plus, procesul de evaluare a proiectelor a durat mult mai puțin decât în anii anteriori, când dosarele rămâneau blocate aproape jumătate de an. „Am depus cererea de finanțare la începutul lunii septembrie, iar în noiembrie deja demarasem proiectele. Singurele obstacole au fost legate de birocrația specifică accesării fondurilor europene în România“, precizează managerul celor două proiecte finanțate prin intermediul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Cei interesați să acceseze finanțare nerambursabilă prin Fondul Social European vor putea în curând să depună cereri în cadrul unui nou apel de proiecte. Este vorba de proiecte destinate formării profesionale, cu un buget total estimat de 80 de milioane de euro. Principalul obiectiv este de a facilita calificarea angajaților.
Cum pot șomerii să devină, după un an, angajatori
28 februarie 2011, 08:20
Ultima modificare în 28 februarie 2011, 10:20
Beneficiarii a două proiecte finanțate din Fondul Social European vor demara afaceri proprii, alții vor primi locuri de muncă.
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook