Primul fond deschis tranzacţionabil, ETF BET Tradeville, a fost listat azi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), investitorii putând astfel să aibă expunere pe un portofoliu format din cele mai lichide 10 acţiuni din piaţă cu o investiţie minimă şi la cele mai reduse costuri.
ETF-urile (Exchanged Traded Funds) sunt fonduri deschise de investiţii care pot fi tranzacţionate la bursă şi care urmăresc îndeaproape performanţele unui indice bursier sau ale unui sector de activitate.
ETF BET Tradeville are ca obiectiv replicarea indicelui BET, care cuprinde cele mai lichide 10 companii listate la BVB: Fondul Proprietatea, OMV Petrom, Banca Transilvania, BRD, Transgaz, Transelectrica, Electromagnetica, Biofarm, Broker Cluj şi BVB.
Construirea unui portofoliu minim care sa replice BET-ul, cu respectarea ponderilor şi a blocului minim de tranzacţionare, necesită 7.140,95 lei. Însă, prin achizia unităţilor de fond ale ETF BET Tradeville investitorii pot beneficia de o expunere echivalentă printr-o singură tranzactie, în sumă de circa 5 lei.
ETF BET Tradeville este administrat de SAI Vanguard Asset Management şi are o valoare iniţiala a activului net de 500.000 lei. Depozitarul fondului este ING Bank. Lichiditatea unităţilor de fond la bursă este asigurată de Tradeville, care, în calitate de market maker, va afişa în permanenţă cotaţii de cumpărare şi vânzare, astfel încât investitorii vor avea oricând posibilitatea de a investi, respectiv de a dezinvesti.
“Index fund investing este o strategie recomandaăa şi investitorilor începători, celor care fac primii paşi pe piaţa de capital. Aceştia pot exersa înţelegerea mecanismelor pieţei printr-o singura tranzacţie care le va oferi difersificarea şi confortul necesare pentru studiu. Benjamin Graham, mentorul lui Warren Buffet, în cartea sa The Inteligent Investor, recomandă investitorului începător plasarea unei părţi din economii într-un indice de acţiuni. Această abordare are ca scop protejarea capitalului şi temperarea avântului pe care îl simt cei care au primul contact cu piaţa de capital”, a declarat directorul general al Vanguard Asset Management, Dragoş Dărăbuţ.
Cum a debutat primul ETF la BVB
În primele trei ore şi jumătate de la lansarea pe BVB, ETF BET Tradeville (TVETFBET) a generat o lichiditate de circa 14.600 lei, fiind tranzacţionate 2.861 unităţi de fond, la un preţ mediu de 5,10 lei.
Preţul mimin de tranzacţionare a fost de 5,08 lei, iar cel maxim de 5,11 lei. În jurul orei 13:30, preţul unităţilor de fond era de 5,09 lei, cu 1,80% peste referinţa de pornire de 5 lei.
ETF BET Tradeville este un instrument financiar dedicat investitorilor care nu au timpul necesar de a isi construi şi urmări un portofoliu. De asemenea, fondul este potrivit celor care sunt interesaţi de tranzacţionarea la bursă şi care nu dispun de sumele necesare obţinerii unei diversificari similare indicelui BET.
Nu în ultimul rând, ETF BET Tradeville se adresează investitorilor instituţionali, fondurilor de pensii şi fondurilor de investiţii, care pot folosi acest instrument pentru implementarea unor strategii de administrare a portofoliului de genul: core satellite sau treynor-black.
Mai multe detalii despre cum funcţionează primul ETF de la BVB puteţi citi