De exemplu, compania Hartl Crew Romania SRL din Timișoara angajează 50 de tineri fără experiență, pentru a efectua transporturi în Comunitatea Europeană. Desigur, pentru a putea aplica la acest job, candidații trebuie să fie șoferi profesioniști, având permis de conducere categoriile C+E, și să aibă și atestatul profesional pentru transport de marfă.

Conform anunțului de recrutare postat pe site-ul eJobs.ro, vor fi avantajate în procesul selecției persoanele care cunosc limbile engleză și germană.

Cei interesați trebuie să știe că acest post presupune deplasări în străinătate de minimum șase săptămâni, urmate de cel mult două săptămâni de odihnă acasă.

Chiar dacă, referitor la salariu, anunțul precizează doar că remunerarea se face în funcție de performanțe, cutuma în acest sector este să se acorde un salariu fix, în România, la care se adaugă diurne pentru fiecare zi lucrată în deplasare pe teritoriul Comunității Europene. Astfel, un șofer pe TIR în Comunitatea Europeană ajunge să câștige aproximativ 1.500-1.600 euro pe lună.

Află AICI mai multe detalii despre acest job.