Cum poți ghici numerele de la Loto

Premiile uriașe la jocurile de loterie au atras mulți jucători care și-au încercat norocul cu speranța că vor deveni bogați. Există fel și fel de teorii sau practici ale jucătorilor. Unii preferă să joace aceleași numere la fiecare extragere, alții extrag pur si simplu bile cu numere dintr-un bol. Mai există două categorii: persoane care merg la voia întâmplării și cei care aplică teorie matematice.

Zilele trecute dailymail.co.uk, prezenta schema unui matematican brazilian care pretinde că este posibil să prezici rezultatele unei trageri Loto dacă aplici teorii complicate de matematică şi probabilitate, informează mediafax.ro

Renato Gianella a descoperit că este foarte posibil să prezici ce numere au şanse mai mari să fie extrase, urmărind aceleaşi tipare de comportament precum cele prezise de Legea numerelor mari.

Studiul său, intitulat "The Geometry of Chance: Lotto Numbers Follow a Predicted Pattern" ("Geometria şansei: Numerele de la Loto respectă un tipar prezis"), descoperă că nu toate combinaţiile de numere au aceeaşi probabilitate de a fi extrase. Lucrarea susţine că există un  tipar aplicabil în toate loteriile din lume, care poate fi rezolvat folosind un model complicat. "Loteria nu ar trebui să mai fie văzută ca formă de joc de norococ, ci ca reprezentarea autentică a teoriei probabilistice şi a Legii numerelor mari", este de părere Gianella.

 Deşi procedeul nu este atât de simplu încât să poţi să alegi cele mai norocoase şase numere care vor fi extrase la Loto, este totuşi posibil, pe baza probabilităţii, să identifici diferite combinaţii de numere cu cele mai multe şanse de a fi extrase.

Webiste-ul matematicianului, www.lotorainbow.com.br/en/default.asp, le permite oamenilor să vadă probabilitatea de extragere a numere diferite în 20 de loterii din toată lumea – dar cititorii ar trebui să aibă cunoştinţe avansate în matematică pentru a înţelege algoritmul. Matematica din spatele teoriei se bazează pe extrageri precedente şi pe tipare ce reies din ele – extragerile precedente dictează probabilitatea viitoare pentru ca anumite numere să fie extrase.

"Noţiunea frecventistă afirmă că probabilitatea unui eveniment dat este relaţionată de frecvenţa la care un asemenea eveniment se repetă. În plus, după cum este prezis de Legea numerelor mari, când un eveniment se repetă de multe ori, media rezultatelor din toate evenimentele ar trebui să fie apropiată de rezultatul aşteptat. Astfel, jocuri de toate felurile în care au loc multe repetări (precum loteriile) sunt laboratoare ideale pentru cercetarea probabilităţilor", scrie în studiu.

 Gianella explică logica de funcţionare a sistemului: "Adoptă un model colorat care determină toate combinaţiile posibile de numere, aşa cum sunt stabilite de regula lui Pascal. Lucrul pe acest model colorat oferă o înţelegere mai uşoară şi o identificare corect a combinaţiilor de numere cu cele mai mari probabilităţi de câştig. Prin experimentare, metoda arată că este posibil să depistezi că rezultatele unei extrageri loto urmează acelaşi tipar de comportament prezis de Legea numerelor mari".

Potrivit studiului, modelele construite pe rezultatele mai multor jocuri loto din ţări diferite arată că, odată cu creşterea numărului de extrageri, rezultatul aşteptat de la fiecare model este mai aproape de rezultatul observat, indicând că există un tipar pentru aceste combinaţii. Matematicianul susţine că metoda a fost testată în mai mult de 20 de extrageri loto din lume şi în fiecare caz a fost demonstrat că probabilitatea ca un grup dat de combinaţii să fie extras nu este aceeaşi pentru toate combinaţiile şi că există grupuri cu o mai mare probabilitate de câştig.

Sursa: mediafax.ro