Că vacanțele sunt cea mai bună răsplată după un an greu de muncă, nu poate fi contestat, însă undeva între generația X și generația Z, călătoriile au devenit un mod de viață mai degrabă decât un prilej unic în an pentru relaxare.
Milenialii sunt prin definiție relaxați și dornici de cunoaștere, unii chiar nomazi într-o nesfârșită căutare de noi experiențe, de aceea și piețele de profil au venit, de la un an la altul, cu oferte care mai de care mai îmbietoare pentru a satisface cererea și cu prețuri mici, mici, mici, de-ți tot vine să zbori până la capătul lumii și-napoi, cu toate escalele. Și uite-așa, ne-înghesuim cu toții să ne luăm bilete, bucurându-ne de orice experiență ne așteaptă la capătul drumului și uitând că și drumul în sine este important. Până la urmă, ce mai contează că am plecat cu 2 ore mai târziu, dacă la destinație ne vom desfăta într-o altă cultură?
Dar contează, așa cum contează și să ne cerem drepturile, atunci când acestea există. Însă câți dintre noi au solicitat vreodată o despăgubire pentru un zbor cu avionul anulat? Sau câți dintre noi știu că este posibil în egală măsură să primim despagubire pentru intarziere avion? Îmi vine greu să îmi explic acest cult al capului plecat, mai ales pentru un popor care altminteri este mai degrabă vocal, de aceea tind să cred că fenomenul se explică printr-o lipsă acută de informare.
Eu însumi n-aș fi știut câte drepturi avem în calitate de călători, dacă nu ajungeam întâmplător pe airclaim. Ce contează dacă biletul a costat 40 de euro sau 600? Achiziționarea unui bilet implică obligații nu doar din partea cumpărătorului, ci și din partea companiei care îl comercializează, de aceea este bine să ne informăm cu atenție și mai ales, să avem mereu în vedere faptul că, orice ban recuperat cu titlul de despăgubire poate fi ulterior reinvestit tot în călătorii.
Și, mai important, să nu uităm că orice luare de atitudine, în orice domeniu, poate duce la îmbunătățirea semnificativă a calității serviciilor. În fond, nimeni nu vrea să plătească despăgubiri la nesfărșit, nu?