Cum poți obține profituri de două ori mai mari decât dobânzile bancare

Companiile vedetă listate la Bursa de Valori București pot aduce randamente de până la 10-12% investitorilor, în 2014, arată analiștii de la Tradeville.

Un portofoliu format din acțiunile primelor zece companii listate de BVB ar putea aduce investitorilor randamente cu două cifre, arată un studiu al Tradeville care a luat în seamă rezultate financiare ale respectivelor companii.  „În ciuda  corecţiilor, provocate în special de marcările de profit, ne aşteptăm ca şi anul acesta să fie unul pozitiv. De fapt, investitorii care îşi plasează disponibilităţile în acţiuni în acest moment au şanse să obţină randamente superioare pieţei pentru 2014, având în vedere nivelurile de preţ atractive pentru acţiunile unora dintre companii, cât şi la nivelul pieţei în general. În opinia noastră, un investitor care şi-ar plasa disponibilităţile într-un portofoliu distribuit în mod egal între cele 10 acţiuni analizate s-ar putea aştepta la un randament de 10-12% pe o perioadă de un an, incluzând aici şi dividendele plătite de unele dintre respectivele societăţi”, consideră Ovidiu Dumitrescu, CFA, director general adjunct Tradeville. Rezultatele financiare preliminare relevă o creștere a afacerilor și un avans semnificativ al profitului pentru primele 10 companii de la BVB care au raportat datele financiare pe 2013, potrivit Tradeville. În ciuda acestor rezultate bune, anul 2014 a debutat cu corecții importante, atât în luna ianuarie, cât și la începutul lunii februarie. De la începutul anului şi până în prezent, SP500 a pierdut 5%, FTSE100 şi DAX au scăzut cu 4,4%, iar indicele bursei nipone s-a corectat cu 14,4%.

Cum arată top 10

 

Cea mai mare expansiune a afacerilor pe 2013 a raportat-o Impact București (IMP), singura companie românească din cele 10 analizate. Dezvoltatorul imobiliar a reușit un salt cu 162% al veniturilor din exploatare, în timp ce cheltuielile aferente au avansat cu doar 11%. De altfel, rezultatele tot mai bune afișate de Impact s-au resimțit în cea mai bună evoluție de pe BVB în 2013, titlurile companiei avansând cu 375%.

 

A doua cea mai importantă creștere a afacerilor, dintre cele 10 companii, a fost înregistrată de Microsoft (MSFT). Cel mai mare producător de software din lume este singura companie străină din cele analizate care a reușit o expansiune de peste 14%, rezultatele completând trendul multi-anual de creștere (30 ani de creșteri neîntrerupte), potrivit raportului efectuat de analiștii Tradeville.

 

Bank Of America (BAC) a afişat a treia cea mai mare creştere a cifrei de afaceri, cu 6,6%.  Cea mai mare companie din lume după valoarea de piaţă, Apple, a reuşit un avans al afacerilor de 5,6%, pe fondul unor vânzări peste aşteptări de iPad-uri şi Mac-uri, care au compensat livrările mai slabe de iPhone. Creșteri ale afacerilor au raportat, de asemenea, SAP AG (SAP), de 3,67%, și McDonald’s (MCD), de aproape 2%. JP Morgan a afișat afaceri aproape la același nivel cu cel din 2012 (scădere de doar 0,44%), o situație relativ similară fiind raportată și de Intel (INL), respectiv o scădere de numai 1,2%.

 

 

Rezultatele bune pe 2013 raportate până în prezent de companiile ce pot fi tranzacţionate pe BVB s-au resimţit în mare parte în evoluţia acţiunilor pe parcursul anului trecut. “Anul 2013 a fost unul stelar pentru bursele din statele dezvoltate. Astfel, am văzut aprecieri de 25-30% pe principalii indici ai pieţei americane, 25% pe indicele german DAX, peste 14% pe indicele britanic FTSE100 şi mai bine de 56% în cazul indicelui japonez Nikkei”, spune Ovidiu Dumitrescu, CFA, director general adjunct Tradeville..

 

În ceea ce privește profitabilitatea celor 10 companii analizate de Tradeville, cel mai mare avans al profitului net pe 2013 a fost reușit de Deutsche Bank (DBK), cu 243%, deși afacerile companiei au scăzut cu 5,3%. Deutsche Bank, cea mai mare bancă din zona euro, a fost urmată la capitolul creșterii profitului de o bancă de peste Ocean, Bank of America (BAC), cu un salt de 173%. Al treilea cel mai mare avans al profitului, de aproape 50%, a fost obținut de Microsoft (MSFT).

 

O creștere semnificativă a rezultatului net a fost înregistrată și de SAP AG (SAP), de 18%. Siemens (SIE), o altă companie germană, a raportat un avans substanțial al profitului, de 14,2%, în ciuda faptului că afacerile au scăzut cu 3,3%. O îmbunătățire consistentă a profitabilității a înregistrat și Impact București (IMP), care și-a redus pierderea netă cu 37,5%. Un avans mai modest al rezultatului net a fost raportat de McDonald’s, de 2,2%.

 

Scăderi ale profitului au fost afișate doar de trei companii: JP Morgan (JPM), de 15,8%, pe fondul creșterii costului cu litigiile, Intel (INL), de 12,6%, și Apple (AAPL), de 11,3%, ambele pe fondul unei concurențe acerbe în domeniul tehnologiei. Totuși, Apple rămâne compania cu cel mai mare profit din lume, de 37 miliarde dolari, și cu așteptări mari în privința noului parteneriat cu China Mobile, a noului model iPhone și al unui ceas inteligent, în timp ce potențialul Intel pe segmentele “private cloud”, al device-urilor mobile (graţie chip-urilor Atom şi Quark) și al imprimantelor 3D este semnificativ.