În primul rând, ANOFM acordă o importanţă deosebită grupurilor vulnerabile: tineri, persoane peste 45 de ani, persoane care mai au 3 ani până la pensie, întreţinători de familie etc.
Pentru a veni în sprijinul acestora, instituţia organizează în 27 aprilie bursa generală a locurilor de muncă pentru persoanelor în căutarea unui loc de muncă. De asemenea, pe 28 sptembrie se organizează bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenţi. Totodată, ANOFM va organiza burse destinate grupurilor ţintă sau la cererea pieţei muncii.
Un alt obiectiv principal al instituţiei este facilitarea accesului pe piaţa muncii din străinătate (în special în Uniunea Europeană), în acest sens persoanele interesate beneficiind de informare, consiliere şi mediere prin serviciul EURES. Agenţii EURES stau la dispoziţia celor interesaţi în fiecare sediu al ANOFM sau al agenţiilor judeţene.
Locuri de muncă în Germania pentru studenţi, până pe 27 ianuarie
În acest sens, preşedintele ANOFM Rodica Andronescu a declarat că până pe 27 ianuarie studenţii şi masteranzii pot aplica pentru unul din cele 500 de locuri de muncă în Germania pe perioada vacanţei. Pentru depunerea dosarelor, aceştia au nevoie de o adeverinţă de student, copie după cartea de muncă, copie după paşaport şi trebuie să susţină un test de limbă germană, care constă într-o probă scrisă şi un interviu. Persoanele interesate trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.
De asemenea, ANOFM urmăreşte creşterea competenţei personalului propriu, dar şi a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, prin parteneriate cu Ministerul Educaţiei, Inspecţia Muncii şi alte instituţii.
Circa 3.000 de persoane fără calificare s-ar putea angaja prin programul „A doua Şansă”
Spre exemplu, în urma unui parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), ANOFM doreşte ca prin programul „A doua şansă” să vină în sprijinul persoanelor care nu au absolvit nu au absolvit ciclul primar şi care nu se pot angaja.
„Pentru şomerii înregistraţi care nu pot face dovada absolvirii ciclului primar am lansat programul A doua şansă pentru a ajuta aceste persoane să se înscrie într-un stagiu de formare profesională, după terminarea căruia să poată accede pe piaţa muncii ca persoane calificate”, a spus Andronescu.
Potrivit preşedintelui ANOFM, stagiul pentru nivelul I presupune 360 de ore de formare, urmate de un examen prin care se certifică competenţele dobândite. După aceasta, absolvenţii acestui stagiu pot încerca integrarea în piaţa muncii sau pot continua cu încă unul, două sau trei niveluri de pregătire.
Andronescu estimează că în acest an circa 2.500-3.000, de persoane care nu au absolvit ciclul primar şi care nu se pot angaja, ar putea fi ajutate de programul „A doua Şansă”.
Totodată, preşedintele ANOFM spune că instituţia va sprijini cursurile de ucenicie la locul de muncă. Astfel, un angajator care acceptă contractele de muncă de ucenicie va primi de la instituţie 300 lei/lună pentru fiecare ucenic. În acest fel, Andronescu spune că ar putea fi revigorate multe meserii tradiţionale, care de obicei se transmit din tată în fiu şi care sunt pe cale de dispariţie.
Cele mai căutate meserii de către angajatori
Dintre cele 7.782 de posturi vacante în perioada 20-26 ianuarie, cele mai multe locuri vizează ocupaţii din domeniul confecţiilor textile şi în comerţ, fiind destul de căutaţi agenţii de securitate, şoferii şi tâmplarii.
Pentru absolvenţii de studii superioare, cele mai multe locuri vacante sunt în domeniul IT, asigurări, management şi resurse umane.
Potrivit ANOFM, la sfârşitul anului trecut şomajul înregistrat per ansamblul României a ajuns la 5,12%, cea mai scăzută rată înregistrându-se în Bucureşti, de sub 2%. Totuşi, în condiţiile în care legea nu obligă angajaţii să se înscrie la agenţiile de muncă, şomajul măsurat de ANOFM se situează semnificativ sub cel real.
Cum poţi să te angajezi prin ANOFM? Aplici la burse, faci cursuri de formare sau de ucenicie
24 ianuarie 2012, 19:08
Ultima modificare în 24 ianuarie 2012, 21:08
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) îşi propune pentru 2012 cinci obiective generale, care vizează în special creşterea gradului de ocupare şi a competenţei persoanelor în căutarea unui loc de muncă. Citeşte în continuare la ce burse poţi aplica, ce cursuri de formare profesională poţi urma şi care sunt cele mai căutate locuri de muncă.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Americanii au trecut strâmtoarea Ormuz. Iranul se pregăteşte de război
- Moody’s avertizează: Protestele au un impact negativ asupra ratingului României
- De la capăt cu legea sănătății. Ministerul va anunța un nou program de dezbateri publice
- Ungaria ar putea ajunge la un acord cu FMI şi UE în aprilie
- UPDATE 2: Premierul l-a revocat din funcţie pe ministrul de Externe, Teodor Baconschi
- Câţi români dețineau depozite de peste 100.000 de euro în 2011
- Un general francez în fruntea Comitetului militar al UE
- Forbes: ”Grecia? Temeți-vă mai degrabă pentru România”
- Taxa pentru maşinile înmatriculate înainte de 2007, amânată pentru că proprietarii nu au înţeles sistemul de aplicare
- Cum arată un protest la unguri: 100.000 de oameni au ieșit în stradă