Viespile joacă un rol important în cadrul unui ecosistem sănătos, acționând ca polenizatori, la fel ca harnicele albine și fluturii. Viespile ”se hrănesc” cu insecte, cum ar fi afidele și omizile, care pot dăuna plantelor. Cu toate acestea, viespile pot fi foarte periculoase, mai ales dacă își construiesc un cuib pe balconul sau în curtea casei.
În același timp, se știe că viespile sunt mult mai agresive decât albinele, iar când le este atacat cuibul eliberează feromoni în momentul în care încearcă să ne atace. Asta poate provoca reacții alergice grave la unii oameni. Pentru a reduce aceste riscuri, este bine să scăpați de viespi și de cuiburile lor.
Ideal ar fi să apelăm la specialiști
Potrivit Housedigest, când vine vorba de distrugerea unui cuib de viespi, cel mai bine ar fi să apelăm la specialiști în controlul dăunătorilor. Dar dacă nu ne putem permite, atunci trebuie să găsim singuri soluția. James P. McHale Jr., entomolog la Universitatea Cornell, explică modul în care am putea face o astfel de operațiune, fără să ne punem în pericol.
Viespile nu reutilizează cuiburile vechi. Cuiburile inactive pot fi îndepărtate
Un cuib de viespi poate fi prin copaci, în copertine, pe acoperișul casei, în șopron sau în alte zone greu vizibile. Adesea, se poate observa activitate în jurul cuibului, cu viespi care se deplasează în și din el. Spre sfârșitul verii și începutul toamnei, acest tip de activitate se va schimba. „Viespile-regine vor intra sub covorul de frunze pentru a ierni”, spune expertul „Membrii castei rămași vor muri la primul îngheț”.
„Viespile nu reutilizează cuiburile vechi”, spune McHale. „Cuiburile inactive pot fi îndepărtate fără teama de a fi atacate”. Această sincronizare perfectă oferă cea mai ușoară cale de a îndepărta un cuib, fără riscul de a fi înțepat.
Dar nimeni nu poate ști exact dacă viespile mai sunt în cuib.
Un costum de protecție trebuie purtat întotdeauna
Potrivit entomologului, „cea mai eficientă modalitate de a îndepărta un cuib de viespi activ este prin determinarea exactă a locului unde se află intrarea. Dacă sunt într-o gaură din perete, uneori, cea mai eficientă modalitate ar putea fi din interior”. Dacă vă puteți apropia suficient de mult pentru a privi în interiorul și în jurul cuibului, acesta ar putea fi un prim pas în procesul de îndepărtare în siguranță a acestuia.
„Un costum de protecție trebuie purtat întotdeauna pentru a reduce riscurile unei înțepături”, avertizează McHale.
Uciderea reginei este cheia unui control eficient
El subliniază că uciderea reginei este cheia unui control eficient. „Ea este întotdeauna în cuib când este activă. Dar nu trebuie să găsiți regina, din moment ce veți injecta spray anti-viespi în interiorul cuibului pe acea intrare”, adaugă el.
McHale recomandă utilizarea unui produs înregistrat și respectarea tuturor instrucțiunilor de pe etichetă. „Dacă cuibul se află într-o gaură din perete, va fi necesar un tratament prin spate. Izolația poate împiedica răspândirea produsului. Formațiunile de praf sau aerosoli sunt cele mai frecvente”.
Dar cum putem ști dacă operațiunea a avut succes sau dacă trebuie să încercăm din nou?
Potrivit lui McHale, „dacă tratamentul are succes, toată activitatea din jurul cuibului va dispărea în 24 de ore. Dacă activitatea persistă după 24 de ore, asta înseamnă că regina este încă în viață și atunci trebuie să treceți la altă abordare, iar cel mai bine ar fi să recurgeți la un specialist.