O idee care, dezvoltată, să vină în sprijinul investitorilor din industria hotelieră. Așa a început aventura Amaliei Ștefan cu softul JUVO.
”În urmă cu doi ani, văzând că sunt multe hoteluri de vânzare în zone cheie, m-am întrebat: cum să deții o astfel de comoară și să vrei să renunți la ea? Studiind, mi-am dat seama că sunt hotelieri care nu știu să își conducă afacerea, fiind copleșiți de volumul de muncă. În România, din păcate, sunt proprietari de hoteluri care fac curățenie în camere, stau la recepție.. și, astfel, nu le mai rămâne timp să se implice în business, să înțeleagă cum să iși vândă și să își promoveze hotelul”, spune ea astăzi, în calitate de CEO al Juvo Hospitality.
Atunci i-a încolțit în minte ideea de a investi într-un software de management al proprietății și de distribuție la nivel înalt (Central Reservation System – CRS). Pe scurt, cum funcționează acest soft?
Ei bine, un CRS este un instrument de software creat pentru a conecta o proprietate sau un lanț hotelier la GDS (Global Distribution System). Mai bine spus, conectează peste 600.000 de agenți de turism și clienți corporate din întreaga lume, IDS –uri (Internet Distribution Systems) compuse din portaluri de călătorie online, wholesaleri online și operatori de turism de top și orice centre de relații cu clienții. Toate acestea într-un sistem unic, care include și un motor de rezervare (Booking Engine) online pentru site-ul oficial al hotelului. ”Pe scurt, este un sistem de distribuție”, completează Amalia Ștefan.
În acest moment, investiția se ridică la aproximativ 500.000 euro, însă spune nu se va opri aici, în contextul în care în domeniul tehnologiei lucrurile se schimbă rapid. ”În prezent, sistemul nostru este folosit de nouă proprietăți din România, iar pe plan global este utilizat de 5.950 de proprietăți din 113 țări”, adaugă ea.
Potrivit Amaliei Ștefan, industria hotelieră din România are nevoie în primul rând de o școală adevărată, în condițiile în care nu prea mai avem personal calificat care să poată oferi servicii de înaltă calitate. Cred cu tărie că este nevoie să se țină și în România cât mai multe conferințe dedicate acestei industrii. De asemenea, consider că hotelierii ar trebui să investească mai mult în educația angajaților și să îi trimită la conferințele de specialitate atât din interiorul, cât și din afara țării, pentru a fi la curent cu trendurile industriei”, explică anprerenoarea.
În altă ordine de idei, aceasta nu consideră că prețurile din București sunt mai mari decât în alte orașe europene, fiind un lucru absolut normal ca hotelurile să aibă o politică tarifară dinamică, iar tariful să fie diferit în funcție de evenimente, de gradul de ocupare, de perioada în care se rezervă.