Trei pasionați de ceasuri au dezvoltat în cadrul propriei companii un mic dispozitiv care măsoară principalele caracteristici ale unui ceas mecanic. Lepsi Watch Scope costă 369 franci elvețieni și este tot ceea ce își poate dori un colecționar de ceasuri care nu vrea să fie înșelat de aparențe.
Mulți iubitori de ceasuri se întreabă cât de precis este mecanismul piesei pe care își doresc să o cumpere sau al celor pe care deja le deține. Ei bine, compania elvețiană Lepsi a dezvoltat un dispozitiv care are rolul unui „stetoscop care măsoară bătăile inimii unui ceas”. Mai mult decât atât are un preț mult mai mic decât cel al vestitei mașini de sincronizare Witschi.
În esență, Watch Scope este un dispozitiv foarte compact care se sincronizează cu telefonul mobil inteligent pentru a verifica principalele caracteristici ale unui ceas mecanic precum variația de mers (ansamblul avansurilor şi întîrzierilor unui ceas, constatate în raport cu un etalon orar de referinţă), amplitudinea (măsurarea în grade a mișcării unui ansamblu format din balansier și arc) sau bătăile (numărul tic–tacurilor obţinute într-un timp dat). Grație dimensiunilor reduse, Watch Scope poate fi transportat cu ușurință și este extrem de util atunci când cumpărătorul unui nou ceas are dubii în privința mecanismului.
Funcționarea este cât se poate de simplă și logică. Mai întâi se descarcă de pe Google Play sau App Store aplicația Lepsi Watch Scope, apoi este instalată pe telefonul mobil. După ce conectați dispozitivul cu telefonul prin wifi, deschideți aplicația și o activați cu ajutorul unui cod primit la cumpărarea micului aparat. Calibrarea poate dura câteva ore, de obicei trei, însă după acest pas operarea este extrem de simplă. Dispozitivul se „lipeste” de ceas fie pe partea cadranului, fie pe cea a carcasei și, în doar 30 de secunde, prezintă verdictul. În plus, toate măsurătorile sunt stocate în memorie astfel încât să puteți compara mai multe mecanisme sau să verificați deteriorările unui ceas în timp.
Lepsi Watch Scope este compatibil cu telefoane inteligente care utilizează minimum iOS 8 sau Android 4.4. Aparatul are doar 25 de grame și dimeniuni de 35 x 35 x 12 mm.