Decembrie înseamnă bucurie, cadouri, ornamente strălucitoare, colinde și mâncare tradițional românească. Pofticioșii așteaptă cu nerăbdare preparatele din carne de porc, în special jumările. Gustul lor este așa bun încât majoritatea oamenilor le mănâncă fără garnitură sau pâine. Jumările sunt ideale când sunt fragede în intrior și rumenite în exterior. Bucătarul arădean Adrian Pop a explicat care este secretul jumărilor perfecte.

Șorici și puţină slănină, secretul jumărilor perfecte

Adrian Pop a explicat că dacă folosim şorici cu puţină slănină, putem obține cele mai gustoase jumări de porc crocante.

„Dacă dorim să avem jumările crocante trebuie să folosim doar şorici cu slănină. Trebuie evitat să folosim slănină cu puţină carne, deoarece, în acest caz, jumările ies puţin mai fragede. Oricum le dorim, jumările sunt simplu de preparat, iar rezultatul va fi unul apreciat”, a spus acesta.

Jumările de porc, gustoase și simplu de gătit

De asemenea, Adrian Pop a spus că jumările de porc prăjite nu necesită o gamă complex de condimente. Aroma poate fi obținută doar cu sare, iar grăsimea va oferi savoare cărnii de porc.

„Avem nevoie de slănină cu şorici, apă şi sare. Slănina se taie în cubuleţe mici, de 4-6 centimetri. Acestea se pun la fiert într-un tuci cu sare şi apă cât să acopere bucăţile tăiate. După ce apa se va evapora şi în recipient va rămâne doar untura lichidă, bucăţile de slănină cu şorici şi mai lasă puţin la prăjit, tocmai pentru a ieşi crocante. Jumările sunt gata în momentul în care furculiţa intră în acestea”, spune bucătarul arădean Adrian Pop, potrivit adevarul.ro.

Ne-am gândit că ți-ar face plăcere să servești jumările cu o porție caldă și aromată de cartofi crocanți la cuptor. De aceea, ți-am pregătit o rețetă simplă în rândurile următoare.

Cartofi la cuptor: crustă crocantă, interior dulce și moale

INGREDIENTE:

– un kilogram de cartofi;

– o linguriță cu vârf de sare;

– o linguriță de rozmarin;

– trei linguri de ulei;

– trei linguri de unt;

– 200 gr de gheață;

– 2 L de apă rece;

– piper negru, după gust;

MOD DE PREPARARE:

Curăță cartofii de coajă și taiei în jumătate. Pune-i într-o cratiță și toarnă apă rece peste ei, suficientă cât să acopere complet cartofii. Secretul este să adaugi gheață și sare. Acoperă cratița cu un capac și așteaptă 5-7 minute. Astfel vei îndepărta amidonul, iar cartofii vor putea deveni crocanți în exterior și moi în interior.

Pune cratița cu cartofi la foc, îndepărtează spuma și fierbe legumele timp de 3 minute. Apoi scoate legumele din apă. Toarnă ulei în tava de copt, plus rozmarin și usturoi, apoi varsă cartofii acolo și adaugă sare și piper. Pune câteva bucăți de unt peste și lasă cartofii la copt timp de 40-45 de minute la temperatura de 200°C.