Deşi temerile cu privire la criza datoriilor europene au tras în jos pieţele de capital şi ieri, acţiunile companiilor financiare fiind cele mai afectate, Dick Bove, de la Rochdale Securities spune că ce se întâmplă acum este în beneficiul băncilor.
“Ironia este că ceea ce se întâmplă acum este că băncile americane profită de criza europeană. Băncile europene vând active către băncile americane la preţuri reduse ceea ce aduce profit americanilor”, spune Dick Bove. Iar americanii au cu ce să cumpere, întreg sistemul bancar din SUA fiind plin de lichidităţi. De fapt, crede Bove, băncile americane sunt supracapitalizate. “Dacă ne uită, la cifrele de pe ultimii 75 de ani o să vedem că nu am avut niciodată un nivel atât de ridicat al capitalului şi al rezervelor ca procent din activele industriei bancare”, explică el. Mai mult, se observă o accelerare a depozitelor, americanii preferând să pună banii la bancă în detrimentul altor investiţii. “Băncile au acum prea multă lichiditate, prea mult capital. Nu există nicio problemă de finanţare”, conchide analistul.