Gazul din Marea Neagră va fi, până la urmă, scos la suprafață. Este aproape o certitudine că exploatarea va începe, în ciuda lentorii cu care se mișcă decidenții români în legiferarea activităților offshore reunite în Legea offshore. Acesta este ultimul pas înainte ca firmele care au concesionat perimetre să ia decizia de investiție comercială, fapt recunoscut chiar de către ele. ExxonMobil, Petrom, Black Sea Oil&Gas (Carlyle Group) și-au exprimat, pe rând, intenția fermă de a începe extracția, odată ce tot ce ține de legislația conexă este gata. Mai mult decât intenție, pași concreți au fost făcuți. În primul rând, Exxon și Petrom au rezervat capacitate de intrare pentru 120 de miliarde de metri cubi, în 15 ani (2021-2035), în Sistemul Național de Transport, în punctul Tuzla, de pe țărmul Mării Negre. 100% din capacitatea alocată, pentru fiecare an, a fost rezervată, dovadă că cele două companii au intenția fermă de a începe lucru. Ba mai mult, capacitatea rezervată depășește cu mult estimările anterioare, de 80 de miliarde de metri cubi.
Pe de altă parte, Transgaz, monopolul transportului gazier din România, tocmai a anunțat că a pornit lucrările la gazoductul BRUA, care are ca scop inclusiv să aducă energia din Marea Negră către marii clienți din Vest. Tot recent, același Transgaz a anunțat că va începe, în acest an, lucrările la realizarea fluxului invers pe conducta de tranzit dobrogeană Isaccea-Negru Vodă, pe unde gazul poate să ajungă în Ucraina și Bulgaria. Nu în ultimul rând, toate proiectele de gazoducte care fac mai ușor exportul gazului din România au susținerea totală, inclusiv financiară, a Uniunii Europene, direct interesată de diversificarea sursei de aprovizionare cu gaz.
La 8 miliarde de metri cubi extrași anual, la orizontul 2021, Marea Neagră aproape va dubla producția de gaze a României. În momentul de față, țara noastră nu poate „înghiți“ această cantitate, consumul local fiind de doar 11-12 miliarde de metri cubi. Prin urmare, mare parte din gaze vor fi exportate. Miza cea mare este însă de a păstra cât mai mult din ele în țară, pentru a aduce plusvaloare din exploatarea acestei resurse.
40 de mld. de dolari, beneficiu pentru România. Teoretic
Un studiu realizat recent de compania Deloitte arată că beneficiul pentru România a proiectului Marea Neagră ar putea ajunge la 40 de miliarde de dolari, din care 26 de miliarde înseamnă contribuție la bugetul de stat.
Defalcat, câștigul statului vine din: taxa pe produse (3,7 miliarde de dolari), contribuţii la asigurările sociale (6,5 miliarde de dolari), impozit pe profit (9,5 miliarde de dolari), redevenţe (5,5 miliarde de dolari), impozit pe venit (0,8 miliarde de dolari). Mai interesantă este însă o altă concluzie a raportului, care indică că 65% din gaz ar putea fi consumat intern. Am încercat să aflăm, atât de la Deloitte, cât și din economie, pe ce se bazează această concluzie.
Experții Deloitte ne-au precizat că au ajuns la acest procent având în vedere declinului producției onshore, creșterea consumului intern și barierele tehnice și comerciale în privința cantităților care pot fi exportate.
În ceea ce privește creșterea consumului intern, consultanții au luat în calcul: racordarea la sistemele de distribuție a circa un million de gospodării, construcția de noi capacități de producție a energiei electrice și termice pe bază de gaz natural și nu în ultimul rând reabilitarea sau construcția de noi capacități în industria chimică și petrochimică. „Pentru clienții noi s-au utilizat statisticile actuale de racordări la sistemele de distribuție. Estimarea numărului de clienți noi s-a raportat la numărul de gospodării care își asigură încălzirea pe bază de biomasă; Noile capacități de producție pe gaz, respectiv potențialul de creștere a consumului în sectorul non-casnic a fost dimensionat pe baza proiectelor private existente pe piață; informațiile fiind colectate pe baza datelor publice disponibile, datele Deloitte și a interviurilor cu experți din industriile respective“, au adus lămuriri suplimentare consultanții.
Marota extinderii rețelei de distribuție
Despre cei un milion de consumatori care ar putea să intre suplimentar în rețeaua de distribuție, trebui precizat că această este o cifră iluzorie, pentru că, pur și simplu, nu există o opțiune reală pentru ei de a renunța la lemne pentru gaz. Multe sate, ba chiar și orășele, nu sunt racordate pentru că nu există un interes al marilor distribuitori să extindă rețeaua. Costurile sunt mult prea mari față de beneficii. Statul ar putea prelua sarcina extinderii rețelei în zonele rurale, mai ales că, acum, există și cadrul legislativ. Racordarea la gaze a fost trecută, prin lege, la utilități publice, iar primăriile și consiliile locale o pot face ele, evident prin delegare către un privat. Până acum, acest lucru se făcea doar prin concesiune, un procedeu greoi și costisitor. Dar, chiar și așa, este greu de crezut că municiplitățile vor aduce, într-un termen rezonabil de timp, un milion de noi racorduri de gaze. Și chiar dacă o vor face, aceste noi locuri de consum nu ar însemna decât circa un miliard de metri cubi de gaze, anual. Adică nu cine știe ce.
Miza cea mare – chimia
Pentru că tot nu apăruseră exemplele concrete de proiecte care ar putea aduce o creștere substanțială a consumului de gaze local, în următorii ani, i-am întrebat și pe actorii din Marea Neagră dacă au de gând să dezvolte și industria conexă chimică și petrochimică, pe modelul patentat în SUA, Golful Mexic, unde boom-ul din exploatarea gazelort de șist a dus la o revitalizare spectaculoasă a chimiei. ExxonMobil spune că nu are planuri de investiții într-o industrie petrochimică locală și este mai interesată de dezvoltarea rețelei de transport, semn că îi interesează cu precădere exportul.
BSOG se declară fără experiență în industriile conexe exploatării gazului. Cu toate acestea, americanii văd ca o posibilitate reală ca alte firme să investească în chimie ori generarea de energie de la Marea Neagră, odată ce gazul va începe să iasă. „Resursele însemnate de gaze naturale din Marea Neagră care vor deveni disponibile, inclusiv cele provenite de la BSOG, ar trebui să atragă atenția investitorilor industriali asupra reabilitării sau dezvoltării în România a unor unități industriale precum centralele de producere a energiei electrice și combinatele petrochimice“, arată Mark Beacom, șeful firmei.
Pentru Petrom, chimia intră din nou în atenție, după ce, ani de zile, compania patronată de la Viena a fost lipsită de interes în domeniu. În raportul pe 2017, OMV precizează că modelul de business viitor va aduce și o creștere a capacității petrochimice. Dezvoltarea unei potențiale industrii downstream bazată pe procesarea gazului românesc este, astfel, posibilă. „În cadrul strategiei noastre 2021+, explorăm oportunitățile generatoare de valoare adăugată pentru gaz și oportunitățile tehnologice pentru a capitaliza pe capabilități și active. Aici ne referim inclusiv la produse petrochimice de nișă și aromatice“, precizează reprezentanții Petrom, întrebați despre o eventuală extindere a activităților având în centru gazul. Aceste produse aromatice, precum acetilena, benzenul, naftalina, se obțin din gaz. Acum, Petrom are activități de petrochimie doar la rafinăria Petrobrazi. Cealaltă rafinărie pe care o deținea, Arpechim, este închisă. Chimie-producție de îngrășăminte mai făceau la Doljchim, dar combinatul este în dezafectare.
O sursă guvernamentală a declarat, pentru Capital, că, odată pornită exploatarea gazelor în Marea Neagră, investitorii în chimie și petrochimie vor apărea și ei, pentru construcția de facilități de procesare pe coastă, fix pe modelul SUA. Discuții incipiente există, se pomenește și un nume: Borealis, companie austriacă, un nume mare în domeniu unde, întâmplător, OMV deține 36% din acțiuni. Restul aparține Mubadala, compania globală de investiții a emiratului Abu Dhabi. „Au început tatonările“, spune sursa.
Un alt jucător mare din chimie ar putea fi Oltchim, odată ce combinatul va intra în posesia Chimcomplex Borzești, care să îl retehnologizeze, eventual să îi mărească capacitatea de producție, pentru ca să poată începe să consume cantități mari de gaze.
Un mare consumator de gaze, care ar putea prelua imediat o bună parte din miliardele de metri cubi ce vor ieși din Marea Neagră, și care deja există, îl reprezintă grupul InterAgro, patronat de Ioan Niculae, cu ale sale șase fabrici de îngrășăminte. Combinatele sunt însă în insolvență și lichidare, având datorii de peste 200 de milioane de euro. Ioan Niculae nu a mai vorbit absolut deloc despre planurile sale de business, de când a ieșit de la închisoare, anul trecut, unde a ispășit o pedeapsă de aproape un an în dosarul „Mită la PSD“. Nu știm, așadar, dacă acesta, în calitate de creditor majoritar, are de gând să le redeschidă, să le vândă sau să le taie.
Până în 2012, când fabricile InterAgro funcționau la capacitate, trei miliarde de metri cubi de gaze intrau anual la procesare. De atunci, din consumul României a dispărut această cantitate.
Ceva cert: termocentralele
Dar dincolo de chimie, concret, România va avea, destul de repede, capacitățile de generare a energiei care vor consuma cantități importante de gaze, ce nu se pot asigura din producția actuală, deci Marea Neagră ar putea furniza materia primă. Este vorba, în primul rând, de termocentrala Iernut, a Romgaz, care este în construcție, va fi gata în 2020, o capacitate instalată de 430 MW și un consum anual de un miliard de metri cubi de gaze.
Apoi, în sudul țării, tot până în 2020, va apărea o nouă termocentrală pe gaze. Anunțată în premieră de Capital, termocentrala Mintia, de la Deva, va avea grupuri noi, cu o putere de 400 de MW, care vor putea consuma tot în jurul a unui miliard de metri cubi de gaze. Cât priveşte gazele pentru Mintia, acestea ar putea proveni chiar din Marea Neagră, Doru Vişan, secretar de stat în ministerul Energiei, a afirmat că „în contextul derulării proiectului BRUA (gazoductul care va asigura evacuarea către Vest a gazelor din Marea Neagră), care va trece prin acea zonă, folosirea gazelor din Marea Neagră trebuie să o asigurăm şi în aceste capacităţi“.
Constructorul Mintia, proiect trecut și Strategia Energetică, ar putea fi tot Romgaz, care și-a și exprimat, de altfel, interesul. Corin Cindrea, directorul companiei Romgaz, a precizat că societatea pe care o conduce „analizează construcţia unei centrale noi la Mintia“. Întrebat fiind ce are Mintia special şi de ce este de interes investiţia, Cindrea a precizat că „oferă avantaje ca şi locaţie“.
În România, mai există o termoncentrală pe gaze de mare capacitate, construită recent. Este vorba despre Petrom-Brazi, 560 de MW. Aceasta ar putea consuma, dacă ar funcționa la capacitate, peste un miliard de metri cubi anual. De la punerea în funcțiune, acum patru ani, și până în prezent, nu a funcționat însă nici la jumătate, din pricina condițiilor de piață, a unor avarii sau a unor decizii interne.
De câțiva ani, consumul local de gaze este constant: 11-12 miliarde de metri cubi. Peste 90% reprezintă producția internă asigurată de Romgaz și Petrom, iar circa jumătate de miliard de metri cubi se importă din Rusia.
