Definiția în sine spune, pe scurt, că spamul este orice mesaj nesolicitat. Mesajele spam ajung de obicei la noi fie prin scurgeri de date, fie prin vânzarea de date personale sau chiar prin generarea de numere aleatorii. În cel mai rău caz, mesajele spam pot fi un pericol de securitate.
Este normal ca securitatea datelor și a informațiilor să fie tratată cu cea mai mare seriozitate și să nu atingem niciodată linkurile din mesaje suspecte sau să furnizăm date care ni se solicită, scrie Tom’s Guide.
Dacă v-ați săturat să aveți în permanență căsuța de mesaje plină de mesaje nedorite, există câteva metode prin care se poate evita primirea lor
Se știe că putem bloca numărul fiecărui expeditor individual, dar spammerul poate trimite imediat un text de la un alt număr, la fel de ușor. De aceea, toată lumea caută o modalitate de a filtra mesajele spam pe iPhone, astfel încât să nu trebuiască să le vedem niciodată. Și iată că acum avem și vești bune.
O caracteristică utilă, care face din iPhone unul din cele mai bune telefoane din lume
Activarea unui sistem simplu de filtrare a mesajelor pe iPhone poate împiedica în mod eficient să mai vedeți mesaje spam enervante, asigurându-vă totodată că aveți, în continuare, controlul asupra a ceea ce se întâmplă, dar și asupra oricăror mesaje non-spam care sunt blocate accidental.
Aceasta este încă o caracteristică utilă, care face din iPhone unul dintre cele mai bune telefoane din lume.
Ce pași trebuie urmați?
Cum pot fi oprite mesajele spam pe iPhone cu ”Filtrarea mesajelor”:
1. Accesați setări, apoi derulați în jos și atingeți ”Mesaje”.
2. Derulați în jos la ”Filtrarea mesajelor” și atingeți comutatorul în poziția ”activat”.
3. Acum, deschideți aplicația ”Mesaje”. Vor apărea mesajele pe care doriți să le vedeți. Selectați ”Expeditori cunoscuți” pentru a vedea numai mesajele de la contacte.
Selectați ”Expeditori necunoscuți” pentru a vedea mesajele de la numere necunoscute (acestea vor include și mesaje de la companii, inclusiv bănci, așa că asigurați-vă că verificați această secțiune dacă așteptați un mesaj SMS important, cum ar fi un cod de verificare). Selectați ”Toate mesajele” pentru a vedea toate mesajele.
Acum puteți filtra mesajele spam din mesajele pe care le primiți de la contacte. Acest lucru este foarte util pentru a vă păstra mesajele primite într-o ordine și pentru a vă asigura că nu veți da niciodată click accidental pe un mesaj spam.
Dacă doriți să blocați spammerii individuali de la ”Expeditori necunoscuți”, există și un ghid despre cum poate fi blocat un număr de telefon pe iPhone.