Metodele prin care putem reduce facturile la gaze și electricitate. Sunt extrem de simple. Orice român poate face asta
Așadar, ce putem face pentru a scădea consumul de gaze și electricitate? La această întrebare a răspuns profesorul universitar Radu Pentiuc, de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava. El a declarat, pentru Adevărul, că sunt mai multe metode pe care consumatorii le pot aplica pentru a nu mai scoate atâția bani din buzunar când vine factura.
De asemenea, el atrage atenția că este important cât de bine izolată este o locuință, subliniind că un procent între 15 și 30 % din căldură se pierde dacă ușile și geamurile nu se închid etanș sau dacă pereții și acoperișul nu au o izolare corespunzătoare.
Metode pentru a reduce facturile
Metodele precizat de profesorul universitar Radu Pentiuc sunt extrem de simple. În primul rând, el a vorbit despre folosirea mașinii de spălat și spune că atunci când vrem să spălăm haine, să folosim întreaga capacitate a mașinii de spălat.
De asemenea, el a mai spus că atunci când folosim filtrul de cafea sau dorim să încălzim apă, trebuie să fim atenți la cât consumăm pentru a nu fi nevoiți să aruncăm surplusul.
Un alt aspect important este poziționarea frigiderului – profesorul universitar spune că acesta nu trebuie pus într-un loc călduros, subliniind că trebuie să stea la distanță de aragaz sau de calorifer.
„Nu poziţionaţi frigiderul într-un loc călduros. Cât mai departe de sursa termică, de aragaz, de calorifer. Randamentul frigiderului va fi mai bun dacă va fi într-un loc mai răcoros. Atenţie să nu stea prea aproape de perete, ca să poată fi ventilat în partea din spate a radiatorului”, spune acesta.
Mai mult decât atât, calitatea electrocasnicelor este un alt lucru care ne poate ajuta pe termen lung. Cu toate că echipamentele casnice care fac parte dintr-o clasă energetică superioară sunt mai scumpe decât restul, costurile vor fi amortizate pe termen lung.
Ce facem cu lumina
Profesorul universitar a venit cu o soluție și pentru lumina de care avem atât de mare nevoie în timpul iernii, din cauză că se întunecă mai repede. El recomandă led-urile cu putere de patru sau chiar cinci ori mai mică decât cele cu incandescenţă.
„Putem folosi lămpi cu temperatura de culoare neutră a căror lumină este apropiată de lumina naturală”, a mai spus acesta.
De asemenea, atunci când aerisim casa, profesorul spune că este bine să închidem termostatul caloriferelor pentru a nu forța centrala termică să compenseze răceala de afară.