DISPUTE Părerile experţilor sunt împărţite atunci cånd vine vorba de impactul pe care criza politică, ce a culminat cu suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, l-ar putea avea asupra economiei romåneşti. Unele statistici recente trag însă un semnal de alarmă.

În ziua în care Parlamentul a votat pentru suspendare, Bursa de Valori din Bucureşti a deschis şedinţa în scădere cu peste 1,6%. A doua zi, indicele a revenit la un nivel apropiat de maximumul istoric, însă lichiditatea (respectiv numărul de tranzacţii şi volumul de acţiuni tranzacţionate) a fost scăzută, demonstrånd că investitorii sunt în expectativă.

Dincolo de fluctuaţiile bursei, instabilitatea politică din ultimele luni pare să fi contribuit şi la scăderea interesului oamenilor de afaceri străini pentru Romånia. Potrivit Registrului Comerţului, investiţiile străine ca aport la capitalul social al companiilor au scăzut cu 29% în ianuarie faţă de aceeaşi lună din 2006, în timp ce Banca Naţională a anunţat că, în primele două luni ale acestui an, investiţiile străine directe au scăzut cu 13% faţă de perioada similară a anului trecut. „Vremea marilor privatizări a trecut“, a încercat să explice evoluţia negativă secretarul general al Agenţiei Romåne pentru Investiţii Străine (ARIS), Florin Vasilache.

Şi alte voci (în general, în relaţie strånsă cu coaliţia guvernamentală) încearcă să spună că schimbarea cabinetului şi eventuala îndepărtare din funcţie a preşedintelui nu influenţează economia autohtonă. „Suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi organizarea de alegeri prezidenţiale nu vor afecta în niciun fel mediul de afaceri romånesc şi nu există motive pentru o eventuală scădere a ratingului de ţară“, susţine ministrul economiei şi finanţelor, liberalul Varujan Vosganian. „Creşterea economică spectaculoasă pe care a înregistrat-o Romånia în ultimii patru ani nu va fi afectată de recentele evenimente de pe scena politică“, ne-a declarat Graham Watson, liderul Grupului Alianţa Liberală şi Democrată din Parlamentul European. Chiar şi principalele agenţii de rating spun că, deşi privesc cu atenţie situaţia, deocamdată, nu sunt motive pentru modificarea în sens negativ a „notei“ acordate Romåniei.

Totuşi, majoritatea opiniilor merg de la a-şi exprima îngrijorarea pånă la a-i critica dur pe cei implicaţi în criza politică. „Pentru investitori, stabilitatea şi predictibilitatea sunt foarte importante. Dacă nu există aceste cerinţe, sigur că pot apărea reţineri“, spune preşedintele AmCham, Radu Enache. La råndul său, Roberto Musneci, directorul CMC Consulting and Intermediation, afirmă că oamenii de afaceri sunt interesaţi în primul rånd de stabilitate. „Pe termen scurt, nu cred că vor exista probleme, dar situaţia nu ar trebui să se prelungească“, crede el.

Joseph Daul, preşedintele Grupului Partidului Popular European din cadrul Parlamentului European, este mai tranşant. „Suspendarea preşedintelui va avea un impact negativ asupra economiei Romåniei. Mă refer, în special, la reacţia investitorilor străini. Este regretabil că un nou membru al Uniunii se află într-o astfel de criză instituţională“, ne-a spus acesta. Mihaela Miroiu, profesor la SNSPA, consideră, la råndul său, că situaţia este gravă. „Romånia şi-a pierdut credibilitatea ca stat de drept şi ca democraţie. A ajuns un stat aflat sub ocupaţia capitaliştilor clientelei politice“, afirmă ea. 

Click pe poza pentru versiunea marita

35-2120-14esential17.jpg