Milioane de români își caută dragostea online și alimentează, astfel, direct sau indirect, conturile celor care dețin pagini de dating, dar și pe cele ale rețelelor de socializare.
«Am văzut că ești nouă aici și nu mă pot abține să nu te abordez. Sunt un tip dinamic. Îmi doresc ceva cu totul deosebit, o relație extrem de discretă și cu multă fantezie. Ador lucrurile rafinate. M-aș bucura să povestim ceva mai susținut», este unul dintre mesajele pe care le-am primit la mai puțin de cinci minute de când mi-am deschis un cont gol (fără poze, detalii legate de vârstă, hobby-uri etc.) pe unul dintre site-urile de dating autohtone. Pentru o bună parte dintre noi, genul acesta de abordare poate părea deplasată, însă pentru mulți alții, reprezintă o încercare reală de a cunoaște alți oameni, cu sau fără intenții de relații ulterioare serioase. Iar pentru alții, respectiv firmele din spatele site-urilor de dating (englezism adoptat fără rezerve, până când se va găsi o formulă autohtonă), reprezintă o sursă, pe alocuri înfloritoare, de profit.
Site-urile dedicate celor care-și caută sufletul pereche sau doar o relație temporară au atras, în ultima lună a anului trecut, peste două milioane de vizitatori unici. Ca să-ți dai seama de popularitatea acestor platforme e de ajuns să remarci că liderul pieței, sentimente.ro, se apropie ca număr de vizitatori de mult mai cunoscutul bestjobs.ro, iar domeniul e departe de saturare.
„Mi se pare că există loc de nișare și dezvoltare masivă pe piața locală“, spune Dragoș Mănac, CEO Appnor MSP SA, o companie de hosting și servicii cloud cu prezență internațională, printre ai cărei clienți se numără și site-uri de dating. În general, arată acesta, platformele românești au importat rețetele care funcționează bine peste hotare.
Totuși, spune el, mai e de lucrat la seriozitatea și nivelul calitativ al paginilor din această categorie. De altfel, atât profilurile multor utilizatori, de la limbaj până la tipul de fotografii atașate și la modul de abordare utilizat, sunt adesea descurajante, se plânge o clientă fidelă a opt astfel de site-uri. Asta, în mare, pentru că, poate mai mult decât în alt tip de business online, site-urile de dating sunt, adesea, realizate amatoricește. Evident, excepții există. „De la an la an, am introdus noi sisteme pentru îmbunătățirea calității serviciilor oferite, precum aprobarea fotografiilor, raportarea membrilor care au un comportament necorespunzător, serviciul nonstop de asistență și rezolvare a situațiilor conflictuale, servicii pentru facilitarea comunicării dintre membri“, enumeră câteva dintre măsurile luate în ultimii ani Daniel Dragomir, CEO
Machteam Soft, compania care operează sentimente.ro.
Mircea Gheorghiu, proprietarul lipiciosii.ro (site aflat pe a cincea poziție după traficul atras în categoria prietenii/matrimoniale), spune că „toți membrii noștri sunt verificați manual, iar poza este obligatorie. Identificăm și ștergem conturile false, conturile multiple, conturi aparținând unor persoane fictive. Prin urmare, site-ul este mult mai „curat“ decât altele și cred că suntem singurul site ale cărui pagini sunt scrise corect în limba română, cu diacritice, fără greșeli grosolane“.
Publicitate ieftină, venituri mici
O privire aruncată prin contabilitatea firmelor care dețin site-uri de dating arată că e destul de greu să te îmbogățești pe seama celor care-și caută perechea.
Cu excepția liderilor de piață, majoritatea jucătorilor nu depășește afaceri de o sută de mii de euro (cu avantajul unei marje de profit cuprinsă, în cele mai multe cazuri, între 50% și 80%). Explicația este simplă: majoritatea acestor firme nu are alte surse de venit decât vânzarea de publicitate pe site, încă prea „ieftină“ pentru a-i ajuta pe aceștia să strângă o avere.
În privința monetizării acestor site-uri, există trei tipuri de abordări. Una este cea a lui Andrei Isăilă, CEO matrimoniale.ro – „veniturile noastre provin exclusiv din publicitate și ne dorim să rămână așa și în viitor, pentru ca accesul la toate funcționalitățile site-ului să fie gratuit pentru membri“. Alta, cea mai răspândită, presupune mai multe surse de venit. „Câștigăm din reclame (64%), vânzare de abonamente la serviciile premium (30%) și alte servicii conexe (6%)“, spune Dan Williams, de la gayromania.ro.
La lipiciosii.ro, „cam 60% din venituri vin din publicitate livrată de Google și de agenții media locale, 30%, din încasări pentru sistemul nostru de puncte (plăți prin card, SMS, telefon din afara țării) și restul din ce vindem singuri, atunci când suntem contactați direct de clienți.“ Cea de-a treia abordare, taxarea utilizatorilor, este cea utilizată cu precădere de site-urile din SUA și de o bună parte de cele europene, dar mai deloc în România.
Totuși, până la urmă, depinde cui te adresezi și ce pui la dispoziție. „Câtă vreme serviciul oferit justifică prețul, sunt convins că se poate monetiza eficient, fără a depinde de încasările din publicitate“, afirmă Dragoș Mănac. Dă ca exemplu myconnections.ro, „un site accesat doar pe bază de invitație și adresat doar persoanelor de peste 26 de ani (să le zicem mature), care va avea cu siguranță o rată de conversie spre plată mai mare și un venit mult mai bun per utilizator față de un site generalist“. Relevant este exemplul placere.ro, site care iese ușor din sfera „matrimonialelor“, dedicat mai degrabă celor care se află în căutarea unor relații pur fizice.
Deși majoritatea proprietarilor de site-uri de dating se feresc să perceapă taxe, cunoscută fiind apetența românilor pentru produsele gratuite, exemplul placere.ro contrazice această prejudecată. Site-ul are aproximativ 200.000 de utilizatori înscriși, dintre care 60.000 activi (și-au accesat contul în ultima lună), iar anul acesta se va extinde pe plan european, prin site-ul EuroPleasure.com
În România, 2010 a fost anul în care aceste site-uri au prins aripi, ținând cont că cei mai mari jucători afirmă că și-au dublat sau chiar triplat numărul de utilizatori. A fost, însă, și anul în care Facebook a înflorit, ajungând de la 500.000 de utilizatori, cât avea în ianuarie 2010, la peste două milioane, în decembrie. Este previzibilă, deci, întrebarea „dacă tot ai cont pe Facebook, deci poți interacționa cu oricine, de ce te-ai mai înscrie și pe un site de matrimoniale“?
Matrimoniale vs. Facebook
Potrivit lui Greg Blatt, președinte al companiei care deține gigantul Match, americanii, de pildă, preferă ca activitatea de socializare cu prietenii să nu se suprapună peste viața amoroasă. Așa că, în SUA, Facebook nu a furat prea mult din traficul site-urilor de matrimoniale. În România, lucurile nu sunt la fel de bine delimitate, crede Dragoș Mănac.
„Site-urile generaliste, invadate de adolescenți sau veșnici vânători de amor online își au limitările lor. Componenta de socializare din site-uri ca Facebook a fost pretextul perfect pentru «dating» fără stigmatul matrimonialelor și a rupt din traficul site-urilor locale de profil“, explică Mănac.
Sociologic, popularitatea acestor site-uri se explică, în parte, prin mobilitatea accentuată a oamenilor, mai ales a celor din statele occidentale: tot mai mulți își părăsesc prietenii și familia pentru o slujbă departe de casă. Apoi, speranța de viață în creștere face ca tot mai mulți oameni să ajungă să-și caute un nou partener la vârsta a treia. În altă ordine de idei, mulți dintre cei care nu au o relație de lungă durată sunt de părere că interacțiunea prin intermediul site-urilor de dating se dovedește, pe alocuri, mult mai sigură decât întâlnirile offline.
Un detaliu interesant este legat de eficiența acestor site-uri. În principiu, aceasta este imposibil de dovedit, iar potrivit The Economist, niciuna din marile platforme de acest gen nu a fost până acum de acord cu un audit în acest sens. Singurul indiciu este unul prea simplist ca să fie luat ca punct de reper: după cum spune Daniel Dragomir, de la sentimente.ro, „fiecare succes înseamnă pierderea a doi membri ai comunității“.
Internațional
Comportamentul utilizatorilor diferă, adesea, de la o regiune la alta. De pildă, în SUA, unde Valentine’s Day este una dintre cele mai importante zile festive, cea mai aglomerată perioadă este cea dintre 2 ianuarie și 14 februarie. În Europa, în schimb, intervalul de vârf este finalul anului, oamenii dorind să evite astfel să ajungă să-și petreacă sărbătorile singuri.
Ca să ai succes, trebuie să te adaptezi la culturi diferite. BharatMatrimony, din India, pune la dispoziția amatorilor o serie impresionantă de criterii de selecție, printre care veniturile, studiile, casta de care aparțin și religia membrilor. Segregarea religioasă este, de altfel, evidentă în cazul multor site-uri de dating.
Este cazul JDate, destinat exclusiv evreilor, sau Ave Maria Singles, pentru catolicii fervenți, dar singuri. De fapt, nișarea în acest sector nu pare să aibă limite. Dovadă sunt site-uri precum Vampire Passions, pentru cei care regretă că s-au născut oameni, nu vârcolaci, sau Cupidtino, pentru cei care nu pot trăi fără produsele Apple. Și, nu în ultimul rând, cele destinate utilizatorilor aflați în căutare de relații extramaritale (Illicit Encounters sau Ashley Madison).
E-amor
Un studiu realizat de Universitatea Stanford pe trei mii de americani implicați în relații amoroase arată că, în 2009, interacțiunea prin intermediul internetului a reprezentat cel de-al treilea canal de cuplare din SUA. Primele două locuri sunt ocupate, la mică distanță, de cunoștințele făcute prin intermediul prietenilor comuni și de întâlnirile întâmplătoare din baruri și restaurante.
Două dintre cele mai mari site-uri de profil din SUA, match și zoosk, raportează lunar 4,6, respectiv 4,8 milioane de vizitatori unici. Dar pe primul loc în lume la această categorie s-ar putea afla plentyoffish.com, cu circa șase milioane de „unici“ lunar, potrivit alexa.com.
Din topul site-urilor de matrimoniale/dating lipsește noi2.ro. Pagina aparține Neogen și traficul ei nu este auditat separat de cel al portalului. În decembrie 2010, neogen.ro a avut 900.000 de vizitatori unici. Între primele zece site-uri de dating mai figurează, conform trafic.ro, patimi.ro (69.000 de „unici“ luna trecută), cuplari.ro (54.000), perechea-ta.ro (46.0000), doarnoi2.com (40.000).