Şeful Guvernului a participat miercuri la un eveniment organizat de Ministerul Culturii la Muzeul Naţional de Artă a României dedicat Zilei Brâncuşi. Ludovic Orban a lămurit cu această ocazie şi controversata alegere a cânăreţei Irina Rimes drept ambasadoare a acestui eveniment naţional.
Ideea Ministerului Culturii de a o alege pe Irina Rimes ca promotor al Zilei Constantin Brâncuşi a fost aceea de a stârni şi interesul publicului tânăr mai puţin familiarizat, a afirmat premierul desemnat Ludovic Orban.
„Eu cred că este bine că un ministru al culturii şi-a adus aminte de 19 februarie, că este o dată extrem de importantă pentru cultura românească, că a marcat această zi cu un eveniment, din punctul meu de vedere extrem de interesant şi iată că, prin faptul că a ales o promovare prin intermediul unei persoane care, practic, nu se încadra în stilul clasic, a reuşit să creeze o întreagă dezbatere.
Sunt convins că foarte mulţi tineri sunt prezenţi azi aici tocmai din cauza acestei decizii. Sunt convins că foarte mulţi tineri au urmărit dezbaterile pro şi contra, în special online, dar şi pe televiziuni, tocmai datorită acestei alegeri. Eu cred că încă din ideile iniţiale ale Ministerului Culturii principala idee a fost aceea de a stârni interesul şi pentru publicul tânăr mai puţin familiarizat”, a declarat Orban.
În opinia sa, faptul că Irina Rimes a acceptat implicarea în proiect reprezintă „un lucru bun”. „Este un cântăreţ care e în vogă, un cântăreţ care este apreciat şi faptul că a acceptat să se implice în acest proiect după părerea mea este un lucru bun şi cred că efectul a fost atins”, a apreciat Orban, potrivit Agerpres.
Întrebat de ce nu a fost expusă la MNAR şi sculptura „Cuminţenia pământului”, premierul a răspuns: „Vom vedea ce este de făcut cu această operă de artă. Mai trebuie clarificate toate aspectele juridice, toate aspectele legate de valoarea efectivă – evident că Ministerul Culturii are drept de preempţiune – şi vom analiza situaţia”.