În 1965, un subcomitet al senatului Statelor Unite ale Americii (SUA) anticipa că, datorită creșterii productivității și a revoluției computerelor, americanii vor ajunge să muncească circa 20 - 25 de ore pe săptămână în anul 2000 și vor avea șapte săptămâni de vacanță sau chiar mai mult, scrie Bloomberg.
Dar în 1991 americanii petreceau la serviciu cu 163 mai multe ore decât în 1973, potrivit sociologului Juliet Schor. Deoarce în majoritatea familiilor erau de regulă doi părinţi care munceau, orele petrecute de o familie într-un an la serviciu au crescut cu 500 până la 700, în raport cu ceea ce se întâmpla în urmă cu două decenii.
În plus, în timp, muncitorilor li s-a cerut să facă tot mai multe într-un răstimp cât mai scurt, orele de muncă au devenit tot mai solicitante, iar competiţia de la locul de muncă face acum ca serviciul să fie tot mai stresant.
Creșterea productivității înseamnă că consumatorii realizeaza o serie de acțiuni pe care înainte le realiza o persoană plătită de o companie.
În prezent, ne alimentăm singuri mașina, facem singuri rezervările pentru excursii etc. Productivitatea a crescut pentru că firmele nu mai trebuiau să plătească pe nimeni ca se ne ajute să facem toate astea.
Săptămâna de lucru de opt ore
De ce a crescut perioada pe care americanii o petrec la serviciu? Timp de 100 de ani, începând la Războiul Civil, numărul orelor de muncă a scăzut, datorită cerințelor exprimate de muncitori.
Pe 1 mai 1886, jumătate de milion de muncitori au ieșit în stradă în majoritatea orașelor din America, cerând ca săptămâna de lucru să fie de opt ore. De-a lungul Marii Depresiuni, săptămâna de lucru era de 30 de ore.
Până la al doilea Război Mondial, cerințele privind salariile mai mari și orele mai puține de muncă faceau parte din revendicarile sindicale ale angajaților. Cu toate astea, în perioada postbelică interesul pentru săptămâna de lucru mai scurtă a scăzut, poate și pentru că șomajul era la un nivel ridicat.
Era postbelică, ajutată de televiziunile comerciale, au creat societatea de consum. Dorința de a avea case tot mai mari și mașini tot mai scumpe a crescut. Creditele ieftine au pus oarecum la îndemână aceste bunuri material pentru clasa de mijloc. Pe la mijlocul anilor 70, şi în special după 1980, salariile medii nu ţineau pasul cu creşeterea capacităţii de producţie. Dar plafonarea salariilor nu a oprit trendul consumerist.
Americanii au continuat să cumpere mai mult, afundându-se mai mult în datorii. Totodată, tot mai mulţi membri ai munceau sau făceau ore suplimentare. În anii de boom de la finele secolului XX, americanii munceau chiar mai mult decât japonezii.
Europenii din țările Europei de Vest au adoptat o altă cale. În a doua parte a secolului XX, aceștia au renunțat la o mare parte din productivitatea lor, cerând mai mult timp liber.
În prezent, aceștia petrec la muncă doar 80 – 85% din timpul petrecut de americani, iar dacă luăm în calcul că europenii se pensionează mai devreme, atunci discrepența e și mai mare. În prezent, Olanda, Norvegia și Germania au cele mai scurte săptămâni de lucru. Olandezii lucrează cam 1.400 de ore pe an, în timp ce americanii 1.800.
Și cu toate astea, economia olandeză este foarte productivă. Șomajul este mult mai redus decât în SUA, iar balanța comercială este pe plus. Gallup poziționează Olanda pe locul 5 în lume din punct de vedere al calității vieții, aceasta fiind devansată doar de țările nordice și aflându-se în clasament cu mult peste SUA.