Ne dorim trenuri de mare viteză care să traverseze țara în mai puțin de jumătate de zi, garnituri moderne și servicii de calitate. La urma urmei, românii vor să călătorească cu trenul însă lucrurile sus amintite îi împiedică și îi face să opteaze, aproape întotdeauna, pentru orice alt mijloc de transport.
Dacă la infrastructură realizările au lipsit cu desăvârșire, la transportul călătorilor situația s-a mai schimbat. În bine. Trenurile românești cu vagoane de dormit și cușete au fost îmbunătățițe, iar călătorii au beneficiat de servicii similare oferite de căile ferate ungare, de exemplu.
Cum arată vagoanele noi de dormit ale trenurilor CFR-ului? În primul rând, unele compartimente sunt dotate cu duș propriu, toaletă, dar și cu o punguță ”cu de toate” (periuță de dinți, săpun, șervețele etc). Încăperile sunt curate, compartimentate cu două paturi, lenjerie curată etc. Mai mult, pasagerul primește drept bonus cafeaua de dimineață.
Pe lângă biletul de tren aferent călătoriei, călătorul plătește suplimentar 60 de euro (de exemplu, pe ruta București-Budapesta) pentru a beneficia de aceste servicii. Este mult? Puțin? Dacă luăm în calcul că aproape toate compartimentele vagonului sunt pline, putem crede că oamenii sunt dispuși să plătească suplimentar pentru a beneficia de servicii de calitate.