După o perioadă nu prea lungă, însă, iaurturile fabricate sub patente străine și-au pierdut gustul bun inițial și au început să semene cu vechile produse autohtone, care nu erau tocmai apetisante. Fie că era vorba de suc, gumă de mestecat sau alte băuturi și alimente, toate au preluat gustul “chior” al celor indigene pe care le înlocuiseră. Cam la fel se întâmplă acum și în România, chiar și cu cele mai respectabile francize sau licențe, totul se românizează: bere, țigări, sucuri etc. Un soi de naționalizare a calității! Concluzia lui Balcerowicz era că doar libertatea economică maximă poate asigura competiția necesară astfel încât agenții economici să se bată în calitate. Secretul e numărul, diversitatea și autonomia lor, precum și un sistem nerestrictiv de reglementare a relațiilor cu străinătatea.

 

Iar dacă ai cumva curajul să spui că țigările din Germania, băuturile răcoritoare din Franța sau berea din Belgia au alt gust, multinaționalele explică românizarea prin aceea că produsele se adaptează la specificul zonei. Ele nu spun că am fi o țară de mâna a doua. Se bazează pe faptul că majoritatea românilor nu au cum să călătorească și să-și dea seama de diferențe și atunci depreciază calitatea cu bună știință. Deși – nota bene – la noi costă cam la fel ca în Vest sau chiar mai mult! Și împotriva zicalei „Vreau o țară ca afară” se mai luptă majoritatea managerilor din hipermarketuri. Dacă mergi în țările citate vezi că e păstrat conceptul de business nealterat. Din orice rețea de mari magazine poți să-ți iei orbește produsul, pentru că indiferent de zonă sau de oraș e pus în același loc și e respectat principiul: „Timpul este bani”. La noi însă, unde managerii îți spun când reclami că aici nu-i Franța și se aplică zicala „Merge și așa”, găsești într-un hipermarket sortimentul de marfă și întregul raion într-un loc, iar în altul – membru al aceluiași lanț – în altă parte. Ceea ce arată că „Time is money” nu e un precept trendy și se românizează orice până se ajunge să fie travestit comunismul în capitalism. Fiindcă la fel ca în vremurile vechi, nu există abundență de marfă, ofertă în exces, ci doar de cerere, care se controlează agregat, ca nu cumva să se ajungă să avem consum și piețe, ci doar o sărăcire ordonată, care poartă eticheta economiei de piață, dar fără a avea nici cea mai mică legătură cu ea. 

IONUȚ BĂLAN
analist economic