Cum să ai același venit și după pensionare? Economiile joacă un rol important
Pe această temă a vorbit și Răzvan Szilagyi, CFA, CEO Raiffeisen Asset Management. El a fost invitat în emisiune ”iBani” a Ștefaniei Todică. Pentru a te putea bucura de viață, după ani întregi de muncă, Răzvan Szilagyi spune că este important să nu te bazezi numai pe pensia de la stat (Pilonul I) și pe cea privată (Pilonul II), și să investești aproximativ 10 procente din venit, începând de la o vârstă cuprinsă între 30 și 40 de ani.
Acesta a precizat că este nevoie să se facă o planificare care să țină cont de 4 criterii importante, precum: obiective, profilul de risc al investitorului, orizontul de timp și nevoia de lichiditate. Răzvan Szilagyi spune că obiectivele se grupează în două categorii, cele pe termen scurt și cele pe termen lung. În cadrul obiectivelor pe termen scurt se încadrează posibilitatea pierderii locului de muncă, problemele de sănătate sau alte probleme care se ivesc pe drum, precum stricarea frigiderului.
Când vorbim de obiective pe termen lung, Răzvan Szilagyi spune că aici se încadrează cei mai mulți dintre oameni, se referă la educația copiilor, moștenirea lăsată acestora etc.
În ce ordine trebuie să începi să pui de o parte
Răzvan Szilagyi spune că este important să se înceapă cu un fond de urgență, apoi se trece la obiectivele pe termen lung.
Din păcate există și riscuri la care oamenii se expun atunci când nu respectă pașii anterior menționați. Răzvan Szilagyi a spus că sunt două categorii de riscuri:
- cele subiective – țin de consistența fiecăruia și de perseverență
- cele financiare
”Obiectivul mai puțin important pe termen scurt este perceput în mintea noastră ca fiind mai important decât cel îndepărtat pe termen lung.
Cu alte cuvinte, dacă vreau să plec într-o vacanță acum s-ar putea să mi se pară mai important decât să pun bani deoparte pentru pensie?
Da, sau aș reformula puțin. Poate pot să mă duc într-o vacanță care poate să fie un pic mai ieftină și să pot să pun niște bani deoparte pentru obiectvul pe termen lung. Nu suntem defecți, ca să zic așa, este modul în care oamenii au funcționat de mii de ani, pentru că întotdeauna preocuparea a fost să trecem de ziua de mâine și mai vedem după aia ce se întâmplă peste o săptămână sau peste o lună. Acum suntem în altă situație, avem asigurate nevoile de supraviețuire și de confort, este nevoie să ne gândim puțin altfel, ca să ne planificăm pe termen lung.”, spune el.
Ce faci după stabilirea obiectivelor?
Răzvan Szilagyi a vorbit despre instrumentele pe care oamenii le pot folosi, precizând că depozitele bancare sunt cele mai simple și la îndemână. Mai mult decât atât, el spune că majoritate românilor au apelat la acestea.
”Analizăm orice instrument prin prisma a două componente: care este randamentul pe care îl așteptăm și care este riscul pe care ni-l asumăm. Cont curent și depozite, risc foarte mic. Cu alte cuvinte, probabilitatea să scot mai puțini bani decât am pus în contul curent sau în depozit este mică, pe de altă parte nici randamentul nu este foarte grozav. Istoric vorbind acoperă inflația, dar nu face neapărat mai mult de atât.
E posibil să avem nevoie să accesăm banii respectivi oricând. Știți cum e, ne pregătim pentru ce e mai rău, sperăm la ce e mai bine. Avem nevoie de instrumente care să fie lichide și accesibile imediat. Am enumerat aici trei exemple: fonduri de obligațiuni, care sunt cu risc scăzut și cu randament scăzut, titluri de stat, depozite.
Dacă trecem la fondurile de investiții și folosesc exemplul ăsta, pentru că cu asta mă ocup. Fondurile de investiții sunt din punctul meu de vedere cele mai versatile instrumente pe care le avem la dispoziție.”, spune el.
Cum poți păstra același venit și după pensie?
Puțini sunt românii care nu-și fac probleme de pensia pe care o vor primi, însă, pentru cei care vor să fie siguri că au același venit și după pensionare, Răzvan Szilagyi a venit cu rezolvarea.
”Haideți să ne gândim așa: de unde vom avea venituri la pensie. Va fi pensia de stat, Pilonul I, pensia de Pilon II, automat ni se rețin bani și am zis această categorie de economii și investiții.
Calculele spun așa: dacă vrem să ne menținem același nivel de salariu, ca putere de cumpărare, trebuie să economisim în jur de 8%, doar ca să avem același venit, fără eventuale alte obiective. Ăsta e un reper pe care eu îl consider sănătos. În jur de 10% din veniturile curente le punem deoparte, ca să putem să ne menținem nivelul de trai după retragerea din viața activă.
Deci, personajul nostru dacă are un salariu de 3.360 de lei, trebuie să pună deoparte pentru pensie, în fiecare lună, 257 de lei, să îi învestească în fonduri.
Corect. Celelalte sume sunt reținute din brut, nu îi vede în cont, deci practic efortul pe care îl simte omul este acesta.”, spune el.
Dobânda compusă
Acesta a mai vorbit și despre dobânda compusă și a și explicat-o.
”Acei 100 de lei pe care i-am pus în prima lună deoparte vor genera un randament, randamentul respectiv va genera la rândul lui randament, deci există un efect de compunere, dobândă care generează dobândă. Aș menționa două repere: un reper, după 30 de ani când m-am oprit din economisire, partea de dobândă este relativ egală cu partea de contribuție personală. Și dacă ne gândim la perioada ulterioară, 15 ani, vedem că jumătate din interval îi suport din dobândă, nu din banii mei. Abia apoi încep să consum din banii pe care i-am pus eu, leu pe leu.”, mai spune el.
Acesta a mai spus că primcipala valută în care trebuie să investim este leu, urmat de euro și apoi de dolarul american.
Sursă foto: Dreamstime