Cum să avem un brad rezistent de Crăciun. Sunt câteva trucuri de care toți trebuie să ținem cont

Sursa: Pexels.com

Perioada sărbătorilor de iarnă este pentru cei mai mulți dintre noi un motiv de bucurie imensă. La loc de cinste stă împodobirea bradului de Crăciun dar și descoperirea cadourilor care sunt puse sub el, în noaptea de Ajun. Mulți ne întrebăm, însă, care este metoda prin care putem fi siguri că bradul de Crăciun va rezista suficient de bine în casele noastre. Există câteva trucuri simple.

Cum să avem un brad rezistent de Crăciun. Sunt câteva trucuri de care toți trebuie să ținem cont

Bradul de Crăciun este nelipsit din casele românilor în această perioadă a sărbătorilor. Chiar dacă unii dintre noi preferă să împodobească în fiecare an un pom artificial, cei mai mulți continuă însă tradiția prin alegerea unui brad natural.

Toți ne dorim ca bradul de Crăciun pe care am pus ochii prin piețe sau târguri să fie unul rezistent, care să nu se usuce foarte repede. Mai ales că, potrivit obiceiului, bradul de Crăciun poate fi păstrat până după 7 ianuarie, când este sărbătorit Sfântul Ioan Botezătorul.

Marea întrebare este legată însă de modul în care putem fi siguri că nu vom aduce acasă un brad care este deja ofilit și care în zilele următoare se va usca și va începe să se scuture. Specialiştii recomandă, în primul rând, să cumpărăm brazii direct de la o pepinieră, unde administratorul îi poate tăia pe loc. Dacă nu, atunci măcar să încercăm să alegem un brad cât mai proaspăt. De regulă, brazii sunt vânduţi în piaţă sau târguri.

Cum să avem un brad rezistent de Crăciun. Sunt câteva trucuri de care toți trebuie să ținem cont

Există câteva trucuri simple de care trebuie să ținem cont atunci când îl cumpărăm. În primul rând, înainte de a-l plăti, este important să scuturăm puțin crengile să vedem dacă acele bradului au început deja să cadă. Un alt aspect important este legat de felul în care sunt dispuse acele bradului. Ele trebuie să arate ca un pieptăne. Dacă sunt, însă, orientate în jos, evitați să luați acel brad acasă. În plus, încercați să strângeți în pumni una dintre crenguțe. Dacă în palmă rămân ace, evitați să îl cumpărați.

Nu faceți însă greșeala să băgați bradul de Crăciun din prima în casă. Este indicat ca el să stea 24 de ore pe balcon înainte să îl montăm în sufragerie și să îl udăm frecvent cu apă. Apoi, în clipa în care îl montăm, trebuie să fim foarte atenți la suportul în care se pune bradul. Este de preferat ca acesta să fie în funcție de dimensiunile bradului.

Un alt aspect important este să îi punem zilnic apă proaspătă. Apa îl ajută să își mențină mirosul, dar și acele proaspete, întârziindu-le căderea. Circa 2-3 cm din trunchi trebuie să fie acoperit mai mereu de apă. Așa vom avea un brad verde pe toată perioada sărbătorilor. Locul în care va fi așezat pomul este și el extrem de important. De preferat ar fi ca acesta să stea într-un loc răcoros,  departe de sursele de căldură.

Cum să avem un brad rezistent de Crăciun. Sunt câteva trucuri de care toți trebuie să ținem cont