Cum să creșteți arborele banilor și la ce trebuie să fiți atenți. Dacă vă plac plantele de apartament care necesită întreținere redusă, ar trebui să adăugați colecției de plante și arborele banilor. Ca și plante precum crinul păcii sau pothos, arborele banilor adaugă stil unei încăperi, dar necesită puțină îngrijire.
Este una dintre cele populare plante de apartament și, în condițiile potrivite, poate trăi un deceniu sau mai mult. Se spune că arborele banilor poate aduce noroc și prosperitate.
Cum să creșteți arborele banilor
Originar din America Centrală și de Sud, arborele banilor (Pachira aquatica) crește în zonele umede din mediul său natural, dar se adaptează bine și ca plantă de apartament, potrivit Veranda.com.
Iubește lumina, dar expunerea la soare trebuie făcută treptat
Iubește lumina, iar soarele îi poate colora superb marginile frunzelor, în nuante de roșu-grena, dar expunerea la soare trebuie făcută treptat.
Acestei plante îi plac temperaturile de până la 25 de grade Celsius, dar trebuie ținută departe de ferestre și uși, ferită de curent. În aer liber, o puteți crește într-un ghiveci.
Se adaptează la niveluri medii de lumină, dar se descurcă perfect în lumină puternică, indirectă, sau puteți folosi o lumină de creștere cu LED. Rotiți ghiveciul în fiecare săptămână, pentru a vă asigura că planta își menține creșterea pe verticală.
Apă
Asigurați-vă că recipientul are găuri de drenaj și udați planta până când apa curge pe fundul vasului. Udați din nou când cei câțiva centimetri din sol se simt uscați, dar nu lăsați pământul să se usuce complet.
Îngrăşământ
Puteți hrăni arborele de bani primăvara și vara cu orice îngrășământ solubil în apă pentru plante de apartament, la jumătate din doza recomandată pe etichetă. Sau puteți folosi un tip granular cu eliberare lentă, care durează câteva luni.
Probleme și dăunători obișnuiți
Arborele banilor este destul de rezistent și are puține probleme cu dăunătorii. Ocazional, puteți observa căderea frunzelor, care apare dacă planta se usucă prea mult. Asigurați-vă că păstrați o rutină consecventă de udare și nu o lăsați să se usuce complet.
De asemenea, s-ar putea să observați ocazional insecte solzoase, care necesită tratament cât mai curând, cu ajutorul unui tampon de bumbac înmuiat în alcool. Acarienii cunoscuți sub denumirea de păianjeni de plante sunt o altă problemă comună. Tratați-i imediat cu săpun insecticid sau ulei de neem. De asemenea, asigurați-vă că puneți o plantă infectată într-o cameră separată, astfel încât celelalte plante să nu fie afectate.
Ar trebui tuns arborele banilor?
Tunderea poate păstra planta îngrijită. Puteți îndepărta oricând ramurile sau frunzele moarte, dar tăiați-o primăvara, când intră în perioada de creștere mai rapidă.
Pur și simplu tăiați chiar deasupra locului în care frunza se atașează de tulpina principală pentru a menține înălțimea plantei sau a modela planta astfel încât să aibă un aspect mai uniform.
Nu tăiați tulpinile împletite. Planta ar trebui să crească din nou în partea în care ați făcut tăieturile pentru a deveni mai bogată și mai luxuriantă.