Cum să eviți excesele de sărbători, 7 sfaturi de bun-simț ca să ai sărbători fericite:
- Nu te duce la cumpărături când ți-e foame. Motivul este destul de evident. Dacă ești înfometat, nu faci cele mai bune alegeri alimentare, lucru valabil și pentru petrecerile de sărbători. Dacă ți-e foame, mănâncă ceva sănătos și sățios, alege o salată sau un măr.
- Te-ai așezat deja la masă? Încearcă aperitivele. Ia o farfurie mică și alege opțiunile mai sănătoase, crudități (felii de legume), cocktail de creveți, chiar și fructe cu brânză (fără biscuiți). Evită gustările prăjite și carbohidrații procesați. Fă-ți pofta, apoi ridică-te de la masă.
- Ești gazdă? Servește aperitive delicioase care să fie și sănătoase. Câteva idei: guacamole proaspăt, humus cu ardei roșu, rondele de castravete verde strălucitor. Ușor și pentru ochi, și pentru stomac!
- Pregătește-te, mai ales dacă ai o funcție importantă, care te obligă să participi la multe evenimente. Antrenează-te în zilele premergătoare, fă-ți pașii, mănâncă legume, evită alimentele prăjite și carbohidrații și dormi cât mai bine. Dacă te simți bine cu tine însuți/însăți este mai probabil să ții la limitele tale.
- Te-ai simțit obosit/ă sau stresat/ă în ultima vreme și ai fumat un pic cam prea mult? Încearcă să reduci cât de mult poți numărul de țigări sau, și mai bine, încearcă să renunți. Poate fi o excelentă rezoluție de final de an. Dacă, totuși, nu reușești să te lași sau poate nu vrei deocamdată, atunci ai putea să iei în considerare produsele alternative care nu au la bază arderea tutunului. Acestea nu generează fum, așa cum se întâmplă în cazul țigărilor. Fumul conține numeroase substanțe periculoase pentru sănătate, deci este foarte nociv.
- Rămâi hidratat(ă). Bea apă multă, astfel vei putea să minimizezi consumul de alcool și efectele acestuia. Ai exagerat oricum? Nu e totul pierdut. Ia un pahar cu apă rece și mergi la plimbare. Uneori este suficient să te îndepărtezi de tentație. Dacă a doua zi simți efectele secundare, adică dureri de cap și/sau greață, hidratează-te din nou. Ieși la o plimbare sau chiar la jogging. Aerul proaspăt și fluxul sanguin crescut aduc oxigen la toate celulele supărate și ajută la eliminarea toxinelor. Pe cât posibil, evită medicamentele. Atunci când sunt combinate cu alcool, pot provoca iritații ale mucoasei stomacului, precum și leziuni hepatice sau renale. Adevărata problemă care stă la baza durerii de cap este deshidratarea, așa că optează pentru băuturi fără zahăr, cum ar fi apa, cafeaua sau ceaiul. Ceaiurile de ghimbir, mușețel sau mentă fac minuni.
- Ți-e poftă de ceva dulce? Alege ceva făcut în casă! Dacă îți permiți un mic răsfăț, e mai puțin probabil să te arunci în patiserie ieftină, de proastă calitate. Încearcă să eviți asemenea produse pentru că întotdeauna există și variante mai puțin dăunătoare pentru sănătate. Acestea sunt mereu o idee bună, mai ales atunci când nu poți sau nu vrei să renunți la un obicei nesănătos.
Nu uita: alegerea unei diete și, în general, a unui stil de viață sănătoase înseamnă întotdeauna un câștig. Tu decizi ce este mai bine pentru mintea și corpul tău. Chiar dacă ai mai exagerat pe alocuri, este întotdeauna un moment bun să o iei de la capăt, nu trebuie să aștepți 1 ianuarie. Așa că ai grijă de tine de sărbători!
Material realizat cu susținerea Philip Morris România