Cum să faci bani cu ajutorul Inteligenței Artificiale

IA, AI, inteligență artificială

SURSA FOTO: Dreamstime

Unele dintre cele mai cunoscute nume din lumea investiţiilor mizează pe Inteligenţa Artificială (AI), care a luat cu asalt pieţele în acest an.

Deci, dacă sunteți în căutarea unor acțiuni de IA pe care vreți să le achiziționați, nu sunteți singurii. Entuziasmul față de IA a crescut de când OpenAI a lansat ChatGPT la sfârșitul anului trecut, iar investitorii au început deja să vadă o mare oportunitate în noua tehnologie, potrivit Fool.com.

Potrivit Morgan Stanley, 2023 va fi un an revoluţionar pentru tehnologia AI, care reprezintă o oportunitate de investiţie de şase trilioane de dolari.

Acțiunile Nvidia au crescut vertiginos

Miliardari ca Bill Ackman, Stanley Druckenmiller şi David Tepper mizează masiv pe companii aflate în prim-planul cursei pentru dezvoltarea Inteligenței Artificiale, printre care Microsoft, Alphabet şi producătorul de cipuri Nvidia. Acțiunile Nvidia au crescut vertiginos după ce conducerea a oferit îndrumări mult mai bune decât se aștepta pentru al doilea trimestru.

Preţul titlurilor Nvidia, cel mai mare producător de chipuri din lume, necesare pentru calculele complexe ale AI, s-a dublat în acest an. Acest lucru indică faptul că cererea pentru cipurile necesare tehnologiei AI este în creștere, întreprinderile mari și mici căutând să folosească noile sisteme generative.

De exemplu, Nvidia tranzacționează acum acțiuni la un raport preț-câștig de aproximativ 200 și are o capitalizare de piață de 1 trilion de dolari.

Apple, regele tehnologiei de consum

Spre deosebire de ceilalți rivali din domeniul tehnologiei, inclusiv Microsoft, Alphabet, Amazon și platformele Meta, Apple nu și-a anunțat ambițiile în domeniul inteligenței artificiale, iar conducerea companiei a evitat să-și devoaleze planurile. Cu toate acestea, Apple ar putea fi unul dintre cei mai mari câștigători ai boom-ului AI, deoarece are numeroase dispozitive, gata să servească drept vehicule pentru noua tehnologie.

Cu alte cuvinte, spre deosebire de multe companii care încearcă să profite de puterea AI, Apple are deja încorporat un model de afaceri pentru a o valorifica: vânzarea dispozitivelor Apple și serviciile care le însoțesc.

În acest moment, nu există niciun dispozitiv mai capabil de a valorifica boom-ul AI decât Vision Pro, căștile pe care Apple le-a dezvăluit la Conferința mondială a dezvoltatorilor, la începutul lunii iunie, care se vând cu 3.500 de dolari.

Nu este clar dacă Vision Pro va fi un succes, iar noul dispozitiv va fi pus în vânzare abia la începutul anului viitor.

2023 va fi un an revoluţionar pentru tehnologie

Chiar și așa, acest proiect plasează Apple pe primul loc pentru a controla următoarea platformă de calcul. Practic, asta înseamnă că este compania cel mai probabil să dețină dispozitivul care servește ca vehicul pentru AI. Dacă vreți să aveți un portofoliu de acțiuni AI, Apple este o idee bună.

Într-un raport de cercetare de luna trecută, Morgan Stanley a afirmat că 2023 va fi un an revoluţionar pentru tehnologie, care reprezintă o oportunitate de investiţie de şase trilioane de dolari. ”Vedem că AI accelerează transformarea digitală şi difuzarea tehnologiei în întreaga economie”, a scris Brian Nowak, Internet Analyst, în raportul grupului financiar.