În articolul anterior am tras un semnal de alarmă grav: dacă companiile importante active în România (care înregistrează venituri peste un milion de euro) vor continua să intre în insolvență în același ritm înregistrat în ultimul an, riscăm să pierdem jumătate din nucleul mediului de afaceri activ în România în următorul deceniu.
În acest articol mi-am propus să mă concentrez asupra companiilor active care rezistă și continuă să genereze randament pentru acționarii acestora. După cum vom vedea, există cinci surse care alimentează randamentul obținut de acționari, și nu toate sunt sustenabile pe termen lung.
Cum obțin randamente antreprenorii din România? Răspunsul este, în același timp, simplu și complicat: riscând banii altora! Pentru a înțelege riscurile și oportunitățile acestei strategii, în cele ce urmează voi detalia, pe scurt, modelul Du-Pont, care prezintă cele cinci componente ce formează randamentul capitalurilor investite de acționari.
Modelul Du-Pont (5 factori) descompune rentabilitatea capitalurilor în rate de marjă, de rotație și de structură a capitalurilor. Astfel, acest model ne ajută să înțelegem sursele care generează randamentul pentru acționari, mergând pe firul investițional și operațional al oricărei companii, după cum urmează:
- orice companie începe cu un capital social (aproape 90% dintre companiile active astăzi în România înregistrează un capital social subscris la nivelul minim, respectiv 200 lei!);
- mai departe, își suplimentează capitalul propriu prin atragerea de datorii, respectiv împrumuturi de natură financiară (credite de la bănci), comercială (termenul de plată la furnizori), fiscală (taxele și contribuțiile sociale aflate în sold) și diverse credite (împrumuturi de la asociați etc.);
- ulterior, sumele obținute (capitalurile proprii + datorii) sunt folosite pentru finanțarea investițiilor în active;
- activele respective generează un nivel al vânzărilor, care înregistrează o marjă de profitabilitate operațională (rezultatul din exploatare), din care se plătesc dobânzile la bănci și rămâne rezultatul brut;
- după achitarea impozitului aferent (povara fiscală) obținem rezultatul net (efectul final al investiției). Astfel, aproape două treimi din randamentul capitalurilor investite de acționari este generat prin îndatorarea companiilor (efectul de levier). Reducerea gradului de povară financiară (în contextul scăderii dobânzilor în perioada 2014–2016), coroborat cu diminuarea presiunii fiscale (în contextul cadrului fiscal mai prietenos cu mediul de afaceri în ultimii doi–trei ani din intervalul analizat), au contribuit între 25%–30% la creșterea randamentului capitalurilor acționarilor.
În concluzie, problema randamentului capitalurilor companiilor active în România constă în dependența acestuia de un nivel ridicat de îndatorare, în condițiile în care eficiența investițiilor este redusă (venituri modeste care generează profituri insuficiente având în vedere riscurile asumate). Acest fenomen crește vulnerabilitatea companiilor la majorarea costului de finanțare, și amplifică riscul de contagiune în mediul de afaceri. Astfel, se creează premisele unei spirale contagioase care, deși este invizibilă acum, se poate propaga foarte rapid în următoarea recesiune!