Cum să faci chiftele suedeze ca la IKEA. Diferite ca gust față de chifteluțele românești, chifteluțele suedeze și-au câștigat popularitatea datorită unui cunoscut retailer suedez, prezent în aproape orice colț al lumii.
Cum să faci chiftele suedeze ca la IKEA? Nu poți spune că ai mâncat cele mai bune chifteluțe în sos până când nu ai gustat și chifteluțele suedeze. Tradițional se servesc alături de piure, cu o porție zdravănă de sos cremos și cu câteva linguri de dulceață acrișoară.
Oricât de ciudată poate părea această combinație, chifteluțele suedeze încântă papilele gustative din prima clipă. De la condimentele parfumate până la cremozitatea decadentă a sosului, fiecare element din acest preparat joacă un rol important în crearea unei simfonii de arome, potrivit FoodieLife.
Cum să faci chiftele suedeze ca la IKEA
Ingrediente pentru chiftele
- O jumătate kilogram carne vită tocată
- 250 g carne de porc tocată
- O ceapă tocată mărunt
- Un cățel de usturoi – tocat
- 4 linguri pesmet panko
- 1 ou
- 5 linguri (75 ml) lapte gras
- ½ linguriță sare
- ¼ linguriță piper negru
- ¼ linguriță piper alb
- ¼ linguriță ienibahar
- 2 linguri ulei vegetal sau de măsline
Pentru sos
- 3 linguri de unt nesărat
- 3 linguri de făină
- 180 ml (¾ cană) supă de vită
- 120 ml (½ cană) supă de legume
- 120 ml (½ cană) smântână
- 2 linguri de sos de soia
- O linguriță sos Worcestershire
- O lingură muștar de Dijon
- ¼ linguriță sare
- Pătrunjel proaspăt tocat mărunt
Garnitură
- Piure de cartofi
- Dulceață sau jeleu de coacăze
- Legume verzi – broccoli sau fasole verde
Cum se prepară chiftelele suedeze ca la IKEA
Puneți carnea tocată de vită, carnea de porc, ceapa tăiată cubulețe, usturoiul, pesmetul, oul, laptele, sarea, piperul negru, piperul alb și ienibaharul într-un castron. Amestecați compoziția cu mâna și formați 18-22 de chiftele.
Încingeți uleiul într-o tigaie la foc mediu.
Adăugați jumătate din cantitatea de chifteluțe în tigaie și prăjiți-le, întorcându-le din când în când, până se rumenesc peste tot. Transferați chiftelele într-o tavă.
Adăugați uleiul rămas în tigaie și gătiți al doilea lot de chifteluțe în același mod, apoi transferați-le în tavă.
Băgați tava la cuptor la foc mic (150C/300F) pentru a le termina de gătit, în timp ce pregătiți sosul (nu mai mult de 5 sau 6 minute).
Cum se prepară sosul
Adăugați untul în tigaia în care ați prăjit chiftelele. Reduceți focul la mediu și topiți untul.
Adăugați făina și amestecați-o în unt pentru a forma o pastă groasă.
Adăugați supa de vită puțin câte puțin, în timp ce amestecați cu telul, până când se combină complet cu amestecul de unt și făină și nu rămân cocoloașe.
Se amestecă și supa de legume.
Adăugați smântâna, sosul de soia, sosul Worcestershire, muștarul și sarea și amestecați pentru a se combina.
Puneți chiftelele înapoi în tigaie împreună cu sosul din tavă.
Amestecați bine pentru a acoperi chifteluțele cu sos și gătiți-le încă 3-4 minute, apoi le puteți servi.
Puteți mânca aceste chifteluțe delicioase alături de un piure de cartofi, dulceață și legume verzi, toate presărate cu un strop de pătrunjel proaspăt și piper negru.